fbpx

Ce este glosodinia, cum se manifestă și ce ne recomandă stomatologii să facem

Unele probleme stomatologice, chiar dacă nu par foarte grave, generează disconfort și ne afectează calitatea vieții. Acesta este și cazul glosodinia, o senzație de arsură în gură, pe care, posibil, am experimentat-o mulți dintre noi, dar nu am știut cum se numește. Specialiștii nu au reușit, încă, să identice cauzele care generează glosodinia, însă dr. Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară și coordonator al Clinicilor Dr. Melnic, ne explică de ce este important să acționăm încă de la primele semne ale apariției acestei senzații de disconfort.

Dr. Ion Melnic

Glosodinia își face simțită prezența printr-o senzație de arsură la nivelu întregii cavități bucale. Pentru început, ușor, la nivelul limbii, obrajilor și gingiilor, iar apoi cuprinde toată gura. “Glosodinia poate fi primară, ale cărei cauze, încă, sunt neclare, sau secundară, ce apare ca o consecință a unor afecțiuni sistemice. În forma sa secundară, dacă nu poate fi chiar evitată, măcar simptomele ei pot fi mult diminuate cu tratamentul adecvat”, a declarat, pentru Ziar Medical, dr. Ion Melnic.

Ce poate genera glosodinia

“Sănătatea cavității bucale influențează direct apariția glosodiniei. O persoană care are dinți crescuți anormal, implanturi sau lucrări dentare realizate greșit se poate alege cu leziuni în cavitatea bucală. De asemenea, un pacient cu ticuri nervoase, cum ar fi, de exemplu, bruxismul (scrâșnirea dinților), riscă să aibă astfel de leziuni. Și cei obsedați de igiena dentară, care o duc la extrem și fac un periaj excesiv sau brutal al dinților sau folosesc de multe ori pe zi apa de gură, își produc astfel de iritații în cavitatea bucală. Chiar și cei care beau frecvent și în cantități considerabile, sucuri acidulate, riscă să facă glosodinia”, explică medicul.

Lipsa unor vitamine favorizează glosodinia

“Și persoanele care au lipsă de vitamine și minerale au risc de glosodinia. În special carența de vitamine din grupul B și cele de fier și acid folic constituie factori favorizanți. De aceea este bine să vă faceți analize, pentru a vedea ce carențe aveți și să luați suplimente. De asemenea, pentru o carență de vitamine din grupul B puteți adopta o dietă adecvată, bazată pe alimente care le conțin: cartofii, somonul, morcovii, fasolea păstăi, sparanghelul, tonul, pepenele galben, vinetele, mazărea, varza creață sau nucile”, recomandă dr. Ion Melnic.

- Articolul continua mai jos-

Unele infecții pot genera glosodinia

Printre cele mai frecvente cauze ale senzației de arsură în gură se numără și candidoza. Cu toate acestea, trebuie să reții că glosodinia nu este decât unul dintre simptomele incipiente ale candidozei. De aceea, este important ca primul pas pe care îl face pacientul să fie acela de a merge la medicul specialist, astfel încât să depisteze problema reală încă din primele faze de dezvoltare.  “Chiar dacă în fază incipientă nu cauzează decât un disconfort minim senzația de arsură în gură semnalează existența unei probleme la nivelul sănătății organismului. De aceea, le recomand pacienților să meargă la medicul stomatolog încă de la primele semne. Astfel, putem depista cauzele problemei de la început, când programul medicamentos mai poate fi încă eficient și rapid. Chiar și cele mai mici semne ale deteriorării sănătății pot anunța probleme dificile.”, spune dr. Ion Melnic.

Glosodinia poate fi semn că suferi de diabet

“Diabetul este o boală care, printre altele, scade și imunitatea organismului, iar pacienții fac infecții fungice, candidoza oralăe fiind una dintre cele mai frecvente. Se manifestă, de regulă, prin răni dureroase, în cavitatea bucală și/sau dificltăți la înghițire. imptomele includ răni dureroase și dificultăți la înghițire. Dacă suspectați o infecție fungică, trebuie să faceți, urgent, un consult stomatologic. Tocmai pentru că diabeticii au o imunitate mai scăută, asociem, de regulă, orice tratament stomatologic ce presupune sîngerare, cu unul cu antibiotice, pentru a preveni apariția altor probleme. De aceea este bine, la consultul stomatologic, pacientul să anunțe ce alte boli are. Sunt o mulțime de afecțiuni în care stomatologul trebuie să ia niște măsuri suplimentare, pentru o bună derulare a tratamentului și pentru rezultate optime”, ne sfătuiește dr. Melnic.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari