fbpx
Acasă Fapt divers Cancerul colorectal, vindecabil dacă se depistează la timp

Cancerul colorectal, vindecabil dacă se depistează la timp

Cancerul colorectal este a treia cea mai frecventă formă de cancer la nivel mondial, din punct de vedere al numărului total de cazuri înregistrate, atât în rândul femeilor, cât şi al bărbaţilor, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului. Cancerul colorectal este responsabil pentru aproximativ 694.000 de decese anual. Vestea bună este că boala se vindecă dacă este depistată la timp.

La 50 de ani, prima colonoscopie

“Cancerul colorectal poate fi vindecat dacă este depistat într-un stadiu incipient şi este tratat corespunzător. Pentru ca boala să fie identificată în primele faze de dezvoltare, ceea ce ce creşte şansele de vindecare, recomandăm tuturor persoanelor care au vârsta de peste 50 ani să efectueze o primă colonoscopie. În cazul persoanele cu risc crescut, aceasta poate fi efectuată chiar şi la vârste mai tinere. Prin testare regulată, polipii precanceroşi pot fi evidenţiati şi eliminaţi, ceea ce duce la scăderea semnificativă a riscului apariţiei bolii”, a declarat, pentru Ziar Medical, dr. Adina Croitoru, medic primar oncolog, la Institutul Oncologic Trestioreanu, și vicepreședinte al Societății Române de Oncologie Digestivă.

Cancerul colorectal – Factorul genetic nu trebuie neglijat

Persoanele cu vârsta peste 50 de ani şi cele cele care au antecedente familiale de polipi la nivelul colonului au un risc mai crescut de a dezvolta cancer colorectal. Rudele de gradul I (părinţi, fraţi, surori sau copii) ale unei pacient cu cancer colorectal sunt susceptibile să dezvolte această boală, mai ales în cazul în care afecţiunea a fost diagnosticată la o vârstă tânără. În cazul în care mai multe rude apropiate au un istoric comun de cancer colorectal, riscul este chiar mai mare.

Cancerul colorectal – Ficatul, cel mai expus la metastaze

Articolul continua mai jos

Cancerul colorectal apare atunci când celulele maligne formează tumori în ţesuturile sănătoase ale tubului digestiv, respectiv colonul sau rectul. Tipul exact de cancer “de colon” sau “rectal” este determinat de locul în care celulele maligne se formează şi se înmulţesc pentru a crea tumora primară, de unde ulterior se răspândesc la distanţă, dând naştere metastazelor. În prima fază, adică în stadiul localizat, tumora nu depăşeşte organul din care ia naştere, adică colonul sau rectul. Pe măsură ce boala progresează, tumora creşte şi se extinde la organele din jur şi anume la ganglionii limfatici. Aceasta este etapa de boală local-avansată. Dacă diagnosticul nu este pus în aceste etape localizate ale bolii şi tratamentul nu este iniţiat, celulele canceroase se răspândesc la distanţă de organul de origine, pe cale limfatică sau prin sânge, ceea ce duce la apariţia metastazelor. Anumite organe sunt mai susceptibile să fie sediul metastazelor. Cel mai afectat organ este ficatul, dar uneori metastazele se pot localiza şi în plămâni, oase sau chiar la nivelul creierului.

Cancerul colorectal – Simptomele, uşor de recunoscut

Boala debutează de multe ori asimptomatic, însă pe măsură ce evoluează, iar formaţiunea tumorală creşte, apar tulburari digestive care se manifestă prin simptome diferite. Printre cele mai comune simptome ale cancerului colorectal se numără: schimbarea tranzitului intestinal obişnuit (diaree, constipaţie sau alternanţa de constipaţie cu diaree), scaune mai puţin consistente decât de obicei, prezenţa sângelui în scaun (fie roşu aprins, fie roşu foarte închis sau negru), sângerare rectală, dureri abdominale, balonare, crampe, pierdere în greutate, senzaţie accentuată de oboseală (slăbiciune).

Alte articole:

SFATUL MEDICULUI – Prof.Dr. Dan Dumitrașcu – Posibilități de tratament în bolile ficatului

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,938FaniÎmi place
634AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din domeniul medical direct pe email!

Un serviciu oferit de către Feedburner.
Politica de confidenţialitate - https://policies.google.com/privacy

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Moartea cerebrală – ce trebuie să știi despre ea

Ce este MOARTEA CEREBRALĂ? Este ea moarte... reală sau este vorba despre cu totul...

Efectele alcoolului, pe termen scurt și lung. De la dezinhibiție la blackout și comă etilică

De la comă etilică la blackout, efectele alcoolului pot fi devastatoare pentru organismul uman....

Infecțiile tractului urinar te pot ucide

Între infecțiile tractului urinar cu cea mai mare rată de diagnostic, la femei, regăsim...

Ce este alergia sezonieră? Cum se manifestă, diagnostic, tratament

Cu venirea primăverii, pentru mulți oameni vine și o perioadă marcată de debutul alergiilor...

Apendicita – Simptome, diagnostic și tratament

Apendicita este una dintre cele mai comune situații de urgență chirurgicale. Apendicita survine cel...

Cum recunoaștem alergia la înțepătura de insecte?

Alergia la veninul insectelor. Cu venirea primăverii revin și multe insecte, crescând astfel posibilitatea...