Departamentul pentru Situații de Urgență a primit donație două centre mobile de formare pentru paramedici SMURD. Acestea sunt dotate cu întreaga bază materială pentru desfășurarea în condiții optime a activităților didactice pentru grupe de 16 persoane. Respectiv, manechine avansate de instruire, simulatoare ale corpului omenesc, defibrilatoare, aparate de resuscitat siliconice, echipamente de extracţie pacient din zone dificile, rucsaci medicali de primă intervenţie şi stabilizare a pacientului şi echipamente IT moderne.
Cele două centre au fost donate de către Rompetrol în parteneriat cu Fundația pentru SMURD.
Grupul a achiziționat și donat două centre mobile de instruire, pe structura unor automobile tip furgonetă. Acestea vor fi folosite pentru derularea programelor de formare și pregătire în descarcerare și asistență medicală de urgență destinate paramedicilor SMURD. Valoarea sprijinul oferit este de 100,000 USD.
Cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cele două centre mobile de instruire vor fi alocate logistic regiunii Centru şi Bucureşti-Ilfof.
Activitatea de instruire SMURD se va desfăsura cu ajutorul unui numar de peste 10 formatori în toate judeţele limitrofe (Târgu-Mureș, Harghita, Sibiu, Alba, Braşov, Bitriţa-Năsăud, respectiv Bucureşti-Ilfov). Dar şi în alte regiuni cum ar fi Prahova, Constanţa, Craiova, Galați sau Iaşi.
Cele 2 centre mobile de training sunt prezentate pentru prima dată, înainte de intrarea lor oficială în activitate, elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a din Blejoi, Prahova. 120 de elevi de la școlile din comună vor beneficia de un curs de prim-ajutor oferit de formatorii SMURD.
Citește și:
- Începuturile SMURD la Cluj. Cristian Ursu: „A fost o perioadă romantică în care lumea era entuziasmată. În care credeam că vom reuși să schimbăm multe lucruri”
- Sute de studenți mediciniști vor să devină paramedici voluntari la SMURD Cluj. Dr. Cristian Ursu: „Tinerii sunt entuziaști și asta ne duce și pe noi mai departe!”
- Serviciile SMURD de la Nădlac şi de la Vinga, în pericol de a fi desfiinţate