Endocrinologie și artă – mărturii din viața unui medic

Endocrinologie și artă – mărturii din viața unui medic. Bucureştiul anilor 50 avea parfumul lui, aparte, iar cultura era principala preocupare a studenţimii, povesteşte prof. dr. Constantin Dumitrache , specialistul care vreme de 17 ani a condus Institutul Naţional de Endocrinologie ”C. I. Parhon”. În afara privilegiului de a fi fost prieten cu pictorul Iosif Iser, renumitul endocrinolog a evocat, pentru Ziar Medical, şi începuturile amiciţiei sale cu regretatul muzician Johnny Răducanu.

Endocrinologie și artă – mărturii din viața unui medic. Iubeşte arta. Acasă are pereţii ”tapetaţi” cu picturi celebre iar biroul său de la Institutului Parhon adăposteşte alte gravuri, tablouri şi picturi celebre. Prof. dr. Constantin Dumitrache îşi aminteşte cu drag cum i-a câştigat prietenia marelui pictor Iosif Iser, concertele pentru care strângea bani din bursă, cărţile care îi erau foarte dragi dar şi eleganţa, nu doar vestimentară, ci şi morală, a bucureştenilor din vremea studenţiei sale. ”Toate icoanele primite de la pacienţi le-am pus pe perete. Ar fi fost o impietate să le ţin în vreun dulap”, ne-a mărturisit prof. dr. Constantin Dumitrache.

Ziar Medical – Cum aţi ales Medicina?

Prof. dr. Constantin Dumitrache – Mi-am dorit. Părinţii doreau să devin inginer însă eu am ţinut neapărat să fiu doctor. Am ”descălecat” în Bucureşti în 1956. Eram prima serie care termina liceul în clasa a X-a. Întâi am stat la cămin în Brezoianu, actualul Hotel Pallace, apoi m-am mutat cu chirie pe Calea Victoriei 101. În acel pasaj îşi avea cizmăria şi furnizorul Casei Regale. Era o viaţă foarte interesantă. Acolo mi-am desăvârşit cultura şi l-am înţeles pe Picasso. Pe vremea aceea eram toţi egali. Ne departajau alte valori. Nu ca acum, când studenţii vin cu maşini de fiţe şi se uită de sus la mine ca profesor pentru că vin cu tramvaiul la facultate.

- Articolul continua mai jos-

Endocrinologie și artă – ”Iser mi-a desăvârşit educaţia artistică”

Ziar Medical – În ce sens l-aţi înţeles pe Picasso?

Prof. dr. Constantin Dumitrache
Prof. dr. Constantin Dumitrache

Prof. dr. Constantin Dumitrache – În pasajul de pe Victoriei se întâlneau, la o cafea, mulţi oameni de cultură: dramaturgul Davidoglu, actorul Sireteanu, pictorul Calafeteanu şi marele pictor şi grafician Iosif Iser. Eu am avut norocul să fiu acceptat în grup şi să particip la întâlnirile lor. Iser mi-a desăvârşit educaţia artistică. Ca aproape orice tânăr consideram că picturile lui Pablo Picasso sunt nişte aiureli. O caricatură. Iser m-a invitat într-o zi la Muzeul Zambaccian. Îmi amintesc şi acum: pe scară, între parter şi etajul I, este un tablou de Picasso. O coridă. Iser mi-a explicat cum trebuie să văd tabloul, cum să interpretez imaginea. Mi-a împrumutat câteva cărţi de specialitate şi, altădată, m-a dus la Muzeul Naţional de Artă.

Endocrinologie și artă – Bucureştiul era un centru cultural

Ziar Medical Cum se distrau studenţii din generaţia dumneavoastră?

Prof. dr. Constantin Dumitrache – În afara cursurilor, arta şi lectura erau principalele noastre preocupări. Bucureştiul era un centru cultural. În anii 60 s-a construit Sala Palatului. Noi, studenţii, am făcut muncă patriotică acolo. Apoi a fost folosită, o dată la patru ani, la Congresele Partidului Comunist şi o dată pe an la Plenare dar, în rest, erau spectacole senzaţionale. Acolo i-am văzut pe Enrico Macias, Salvatore Adamo, Charles Aznavour, Gloria Gainour, Ives Mountain, Paul Robeson şi faimoasa cântăreaţă peruană Yma Sumah care ridica patru patru octave. La operă pe atunci puteai să asculţi celebrii başi ruşi şi italieni sau să vezi spectacole ale unor faimoase balerine.

Endocrinologie și artă – În autobuz cu Fărâmiţă Lambru

Ziar Medical – Aveţi vreo amintire foarte dragă din vremea studenţiei?

Prof. dr. Constantin Dumitrache – Mi-am trăit tinereţea într-o epocă specială. Existau valori. Am plâns la înmormântarea Mariei Tănase. Ea m-a făcut să iubesc muzica populară. Am văzut-o în spectacol, la Teatrul Tănase, la a 500-a aniversare a Bucureștiului.  Cred că în ziua aceea, a înmormântării ei, nici un bucureştean nu a rămas acasă. Toţi erau pe stradă. Marea artistă a fost condusă pe ultimul drum într-un car cu boi şi pentru a o vedea oamenii erau ciorchine sus pe troleibuze. Niciodată nu am mai văzut aşa ceva. A fost foarte iubită. O amintire dragă sunt întâlnirile cu Fărâmiţă Lambru. Mă întâlneam foarte des cu el în autobuz. Îl ştiam din concertele Mariei Tănase. Am avut privilegiul să cunosc oameni de legendă.

- Articolul continua mai jos-

Prieten cu Johnny Răducanu

Prof. dr. Constantin Dumitrache – În studenţie, când luam bursa, ieşeam cu prietenii la restaurantul Parcul Trandafirilor. Johnny Răducanu era pe atunci contrabasist acolo. Ne-am împrieteni şi, în timp, am avut o amiciţie solidă. A fost un mare artist iar dispariţia lui a lăsat un gol. Peste ani, marele Johnny a participat la multe întâlniri ale noastre, la Congresele de Endocrinologie, şi i-a delectat pe oaspeţii din străinătate. Am cunoscut-o şi pe soţia lui, Geta Costin. Era profesor la Universitate. O femeie cultă şi distinsă. O mare doamnă.

Alte articole:

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari