Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Inginerie Electrică, Departamentul Electrotehnică și Măsurări, a găzduit Conferința Internațională Meditech 2018 – International Conference on Advancements of Medicine and Health Care through Technology. Evenimentul este la cea de-a VII-a ediție
Temele conferinței MEDITECH 2018 au acoperit proceduri și standarde medicale precum și la rolul tehnologiei în efectuarea actului medical cum ar fi: dispozitivele și instrumentația biomedicală, prelucrările de semnale biologice, procesările de imagini, sistemele de informare și asistență medicală, biomecanică, reabilitare, precum și la modelarea și simularea sistemelor biomedical
Ultima zi a conferinței MEDITECH 2018 a fost găzduită de Spitalul Militar de Urgenta Dr. Constantin Papilian Cluj Napoca, unde medicii Spitalului au prezentat folosirea tehnologiei în diverse specializări medicale.
MEDITECH 2018 – Cpt Dr Constantin Ionuț, Spitalul Militar de Urgenta Dr. Constantin Papilian Cluj Napoca – Aplicarea Simulării în pregătirea în Medicina de Urgență.
Simularea presupune existența unor aparate cu ajutorul cărora se creează situații ipotetice, folosită pentru a antrenamentul și verificarea reacțiilor medicilor. Există o asemănare între antrenamentul medicilor și cel al piloților: Necesitatea unei pregătiri teoretice constante, Pregătirea practică realizată prin intermediul simulărilor. O pregătire foarte bune ajută la evitarea unor consecințe grave. Scopul principal al simulării: Securitatea pacienților este mult mai mare, iar activitatea medical este mult mai eficientă. Practica medicală prin intermediul acestor simulări ajută la îmbogățirea competențelor medicale. Aceste simulări trebuie să se desfășoare într-un mediu organizat, sub supravegherea unui instructor profesionist, fără niciun risc pentru pacienți. Existența unor scenarii complexe, multidisciplinare conduc la îmbunătățirea muncii de echipă.
Principalele beneficii care apar în urma învățării, folosind simulatoarele.
Posibilitatea evaluării calității și progreselor celor care se antrenează.
Pot fi setate ținte, iar în funcție de rezultate, pregătirea poate fi reluată.
Pregătirea folosind simularea poate fi realizată la diferite nivele de dificultate, cu posibilitatea de a crea un gamă largă de scenarii medicale.
Pregătirea este realizată într-un mediu sigur, unde greșelile un au consecințe asupra pacienților.
Pot fi folosite pentru pregătire: manechine, simulatoare digitale.
SimMan 3G Trauma
Este un manechin realizat pentru pregătirea personalului medical militar și civil, în situații de urgență, cum ar fi controlul hemoragiilor.
Pediatric HAL S 225 este cel mai avansat simulator pentru pacienții copii, este primul care poate simula emoțiile prin intermediul expresiilor faciale, mișcări și vorbire. Este folosit pentru a dobândi abilități în diagnosticul și tratamentul pacienților tineri.
Simulările medicale reprezintă progrese importante pentru pregătirea medicală. Permite pregătirea cadrelor medicale, evitând efectele adverse și suferința pacienților. Folosirea simulatoarea au o utilizare largă (universități). Acestea permit îmbunătățirea abilităților, dar și pentru dobândirea de competențe în domenii noi: chirurgia laparoscopică, chirurgia atroscopică, chirurgia robotică.
MEDITECH 2018 – Avantajele și dezavantajele utilizării Realității Virtuale în Kinetoterapie, dr. Ciprian Roman, Spitalul Militar de Urgenta Dr. Constantin Papilian Cluj Napoca
Interfața utilizator-computer implică simulări în timp real a unui mediu sau activități ce permite utilizatorului să interacționeze cu canale senzoriale multiple. Dezvoltă învățarea folosind Mediul Virtual pentru transferul în Mediul Fizic.
În Virtual Rehab (recuperare virtuală) Sunt folosiți doi senzori de mișcare: pentru mână și corp.
În ceea ce privește corpul, îmbunătățește balansul, statul sau așezatul, ridicarea obiectelor și controlul asupra trunchiului.
Pentru mână este folosit un senzor de mișcare foarte precis. Îmbunătățește abilitățile de mișcare foarte fine, îmbunătățește controlul ochi-mână.
Care sunt bolile ce pot fi abordate cu Realitatea Virtuală:
Leziuni ale creierului și coloanei verticale, scleroza multiplă, Parkinson, distrofie, neuropatie, leziuni ale genunchiului, șoldului sau umărului, anxietate, depresie sau pentru persoanele în vârstă cu probleme de deplasare.
Avantajele Realității Virtuale:
Încurajează mișcarea.
Produce pe loc feedback pentru pacient
Are opțiuni atât pentru partea dreaptă cât și pentru partea stângă
Opțiuni de exerciții pentru cei care stau așezați
Telereabilitarea (terapia poate fi realizată de acasă)
Dezavantaje:
Mulți pacienți se află într-o stare avansată a bolii ceea ce face foarte dificilă folosirea Realității Virtuale pentru reabilitare.
Nu reflectă fidel Spațiul Fizic
Folosirea în mod excesiv poate duce la izolare
Telereabilitarea avantaje:
Elimină bariere cum ar fi: condițiile meteorologice sau distanțele lungi
Permite efectuarea unor sesiuni de exerciții mult mai des
Ușor de folosit
Se poate urma un plan terapeutic.
Dezavantaje:
Riscul izolării
Scepticism din partea pacienților în ceea ce privește interacțiunea cu medicul
Folosirea nesupravegheată pentru o perioadă lungă de timp poate duce la strategii de mișcare compensatorii.
MEDITECH 2018 – Realitatea Virtuală este folosită și în psihoterapie
Pacientul poate să intre în contact cu terapeutul prin intermediul internetului.
Realitatea Virtuală s-a dovedit foarte eficientă în tratarea fobiilor. Realitatea Virtuală oferă un mediu sigur pentru pacienții expuși la diferite fobii, în timp ce se simt în siguranță în biroul terapeutului.
Realitatea Virtuală mai este utilizată în cazul pacienților care suferă de anxietate sau atacuri de panică, stres post-traumatic, alcoolism.
Realitatea virtuală permite pacienților cărora le e frică să zboare să își învingă teama prin posibilitatea de a se afla virtual la bordul unui avion.
MEDITECH 2018 – Terapia durerii – Cpt.dr. Mihai-Alexandru Mărginean, Spitalul Militar de Urgenta Dr. Constantin Papilian Cluj Napoca
55% dintre adulți suferă cel puțin un episod de duere intensă de-a lungul vieții. Aceasta este o prevalență mai mare decât în cazul bolilor cardiovasculare, cancer sau diabet la un loc. 45% dintre copii noștri au suferit cel puțin un episod de durere puternic. Cel mai important, durerea poate să apară înainte ca ei să poată să ne spună că suferă. În America au fost în 2011, 116 milioane de persoane care suferă de durere cronică. Tratamentul acestora costă 635 de bilioane în fiecare an. Durerea este peste tot. Sunt 2000 pagini cu definiții și termeni care descriu durerea. Există dureri de cap sau dureri de spate, care sunt foarte greu de vindecat. În general durerea poate să fie vindecată folosind medicamentația: ibuprofen, gabapentin, antidepresive, morfină.
Specializarea în managementul durerii nu este recunoscută în România. Toți cei care aleg această specialitate doresc să îi ajute pe cei care suferă. Este un mediu activ, cu intâlniri și dezbateri. Putem să cucerim durerea, putem să o tratăm și nimeni nu trebuie să sufere din cauza durerii. Chiar dacă boala nu are tratament, viața pacientului nu trebuie să fie condusă de suferință.
Citește și: