Ministerul Sănătății accesează fonduri europene pentru Servicii medicale de tratament al persoanelor infectate cu HIV/SIDA. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de aproximativ 227 milioane euro.
“Această finanțare va aduce o contribuție majoră la degrevarea bugetului de stat. Continuăm astfel seria de proiecte depuse de Ministerul Sănătății prin care sistemul de sănătate va beneficia de fonduri nerambursabile. Luna trecută, în Cadrul Programului Operațional Regional, s-au depus proiecte în valoare de aproximativ 261 milioane euro pentru dotarea cu echipamente medicale a unităților sanitare din România. Vom folosi toate oportunitățile financiare oferite de Comisia Europeană care pot determina îmbunătățiri ale sistemului de sănătate”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Din 2001, România a aprobat accesul universal la terapia antiretrovirală (ARV). În principal, accesul a fost asigurat cu prioritate pentru toți copiii infectați HIV. Pentru adulți accesul la terapie s-a făcut conform ghidurilor naționale și internaționale de la momentul respectiv.
În prezent, finanțarea managementului pacientului infectat HIV este asigurată astfel:
- Prin bugetul Ministerului Sănătății pentru terapia antiretrovirală. Pentru testări HIV la gravide și la principalele categorii de persoane cu comportament la risc pentru infecția HIV;
- Prin bugetul Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, pentru analize și terapia curativă a persoanelor internate cu diverse boli infecțioase. Pentru monitorizarea viro-imunologică a acestora, prin secțiile la zi.
În perioada 2007 – 2010, bugetul anual alocat la nivel național pentru tratament ARV contra HIV a fost de circa 32 milioane de euro. În anul 2016 a crescut cu 47% numărul de pacienți. Costurile anuale aferente tratamentului ARV s-au dublat. Au ajuns astfel la aproximativ 60 milioane de euro.
În condițiile menținerii incidenței HIV/ SIDA la nivelul mediei ultimilor 10 ani (714 cazuri noi anual), se estimează că doar costurile necesare acoperirii tratamentului ARV şi monitorizării pentru persoanele nou diagnosticate vor implica o creștere anuală a bugetului cu circa 4,6 milioane de Euro.
Este cea mai mare valoare a unei propuneri de proiect din România prin care se solicită finanțare din Fondul Social European. Va fi asigurată din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4.
Fișa de proiect non competitiv a fost validată de Autoritatea de Management a Programului Capital Uman în data de 15 octombrie 2018.
Citește și: