Academician Ioanel Sinescu, președintele Asociației Române de Transplant Renal, este medic primar urolog, Doctor în Științe Medicale. Este Directorul Centrului de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal, Institutul Clinic “Fundeni” și rectorul Universității de Medicină și Farmaciei “Carol Davila”, Bucureşti
Asociația Română de Urologie organizează în aceste zile la Cluj-Napoca Congresul Național de Urologie ROMURO și Congresul european CEM.
Ziar Medical – Asociația Română de Urologie organizează cuplat Congresul Național de Urologie și Congresul Central-European de Urologie. Este o ocazie pentru urologia românească să vadă unde se situează la nivel european?
Academician Ioanel Sinescu – În mod cert. Noi știm unde ne situăm. Este o reconfirmare a acestei comparații pe care în plan profesional trebuie să o faci întotdeauna. Dacă nu ai termeni de comparație, nu ai cu ce te compara, nu știi unde te afli. Trebuie să te compari cu cineva ca să știi că ai ajuns la un anumit standard, că l-ai depășit sau ești confortabil din punct de vedere profesional acolo unde ai ajuns în momentul în care te evaluezi. Faptul că în acest an la Cluj se întrunește Asociația Română de Urologie pentru ce de al XXXIV-lea Congres Național, urmat de manifestarea Central-Europeană de Urologie, care reunește colegi din țările Central-Europene, dar și din alte țări europene și din afara Europei, înseamnă un regal de urologie. Vioara întâi sunt urologii din România, alături de colegii noștri din celelalte țări, astfel încât abordăm toate cele 13 supraspecializări ale urologiei cu tot ce este nou, modern și performant.
Academician Ioanel Sinescu – Numărul lucrărilor acceptate, trimise de urologi tineri din România este cel mai mare. Acestea sunt prezentate în cadrul Congresului Central-European de Urologie.
Este un moment suplimentar în care să dovedim încă o dată. Până acum, la edițiile precedente ale Congresului Central European numărul urologilor români a fost de fiecare dată cel mai mare, și numărul lucrărilor științifice acceptate a fost de fiecare dată cel mai mare. De data această este și mai mult decât atât, numărul este și mai mare decât în alte dăți, este și normal pentru că suntem gazde. În același timp, numărul lucrărilor acceptate, trimise de urologi tineri din România este cel mai mare. Sunt peste 70 de lucrări acceptate din România, care au trecut printr-un juriu extrem de exigent, care au apreciat valoarea tuturor lucrărilor trimise. Le-au păstrat pe acestea pentru valoarea lor, pentru a fi prezentate la Congresul Central-European. Există și sesiuni de postere, unde cele mai bune postere vor fi premiate. Există și o secțiune numită competiția tânărului urolog, unde din fiecare țară un reprezentant prezintă o lucrare dintr-o tematică urologică în care opt membri seniori din urologia europeană apreciază valoarea acestor lucrări, o notează cu puncte sau calificative, astfel încât va rezulta o ierarhizare și o premiere.
Academician Ioanel Sinescu – Am ajuns în situația în care avem foarte mulți germeni rezistenți la antibiotice.
Ziar Medical – Ați moderat o prelegere despre pericolul administrării antibioticelor în terapia infecțiilor de tract urinar. România este fruntașă la consumul de antibiotice. Care sunt cele mai mari pericole?
Academician Ioanel Sinescu – Sunt foarte multe pericole la care ne expunem. Întâi de toate este excesul și uneori lipsa de rațiune și discernământ în administrarea de antibiotic și când trebuie, dar mai ales când nu trebuie. Din păcate acest lucru se întâmplă de ani de zile. Țin foarte bine minte, în urmă cu câteva decade când încă eram student, la disciplina Boli Infecțioase, în anul 6, am fost deja sensibilizați de profesori că administrarea excesivă și fără indicații de antibiotice ne va duce într-o zi la câștigarea rezistenței antibiotic de către diversele tulpini de virus sau microbi. Astfel nu vom mai avea cu ce să tratăm pacienții care vor fi infestați cu germeni rezistenți la antibiotice. Am ajuns din păcate în această situație, nu doar în România, fenomenul este la scară largă.
Academician Ioanel Sinescu – Lumea medicală caută alternative pentru pacienții care prezintă rezistență la antibiotic
Am ajuns în situația în care avem foarte mulți germeni rezistenți la antibiotice. Unii au câștigat o asemenea rezistență încât nu mai sunt sensibili aproape la nimic și evident lumea medicală caută alternative pentru a rezolva situația unor astfel de pacienți. Aceste alternative încep să apară, astfel încât tot ceea ce într-un fel sau altul, am făcut noi administrând excesiv și fără indicații antibiotic la diverși pacienți, în momentul de față să poată fi depășit ca dificultate prin suplimente alimentare, sau o serie de produse care au substanțe active cu acțiune împotriva microbilor. Astfel încât la tratamentul clasic antibiotic sau chimioterapic adăugăm astfel de produse care pot fi numite suplimente alimentare dar care de fapt conțin substanțe active care sunt cele de la care s-a plecat atunci când s-au fabricat pe cale industrială antibioticele. Utilizând astfel de produse reușim, pentru o categorie de pacienți, să înlăturăm necesitatea de antibiotice și chimioterapice, și în același timp reușim să tratăm afecțiunile de care suferă.
Academician Ioanel Sinescu – Transplantul de organe nu este un moft. A transplanta un pacient care are nevoie de rinichi, ficat, cord, plămân, măduvă osoasă sau de cornee este de fapt a reda viață acestor pacienți care altfel nu și-o pot câștiga.
Ziar Medical – Transplantul din România, trece printr-o perioadă de criză. De ce s-a ajuns aici și ce soluție credeți că există la această problemă?
Acad. Ioanel Sinescu – Transplantul din România este în acest moment într-o situație puțin mai precară. Sunt niște dificultăți care au fost identificate de Ministerul Sănătății și de Agenția Națională de Transplant. Agenția este în acest moment într-un soi de reîmprospătare a personalului și a modalităților de lucru. În condițiile în care totuși, Legea Transplantului din România funcționează de 20 de ani. Este o lege europeană completă și complexă.
Academician Ioanel Sinescu – Rinichiul nu este doar un organ epurator, este cea mai complexă glandă cu secreție internă.
Ei bine, pe această situație care trebuie depășită noi trebuie să dezvoltăm un organism al Transplantului organic din această țară. Este o necesitate. Transplantul de organe nu este un moft. A transplanta un pacient care are nevoie de rinichi, ficat, cord, plămân, măduvă osoasă sau de cornee este de fapt a reda viață acestor pacienți care altfel nu și-o pot câștiga. Fie se prăpădesc, fie ajung pe sisteme de substituție ale funcției renale sau hepatice. Dar acest lucru nu se poate întâmpla decât pentru perioade scurte de timp. A înlocui un rinichi care nu mai funcționează cu un rinichi normal înseamnă și o substituție morfologică și mai ales funcțională a rinichiului. Rinichiul nu este doar un organ epurator, este cea mai complexă glandă cu secreție internă. Introducând în organism un rinichi, acesta va avea drept rol nu doar preluarea funcției de epurație pe care rinichii nativi au pierdut-o ci și rolul de glandă cu secreție internă, cea mai complexă. Astfel, un asemenea subiect, nu doar că nu mai rămâne pe dializă, dar va avea și o viață complet normală.
Academician Ioanel Sinescu – Avem o școală medicală performantă, cu universități foarte bune care în fiecare an aduc în plan medical 1500-2000 de absolvenți.
Ziar Medical – Sunteți rectorul celei mai mari Universități de Medicină din țară. Cât de performantă este în prezent școala medicală românească?
Academician Ioanel Sinescu – Aș spune că este foarte performantă și nu o spun cu un grad de subiectivism. Am foarte multe argumente pentru ceea ce spun. Pe de o parte suntem contemporani cu diverși colegi de-ai noștri care fac performanță în medicină. Mai mult decât atât, avem predecesori care s-au impus în lumea medicală europeană și mondială. S-a ajuns chiar să câștige Premiul Nobel în diverse domenii. Avem trei astfel de candidați la Premiul Nobel și care sunt în momentul de față laureați Nobel. Pe de altă parte, medicii români au fondat pe mapamond patru specialități medicale. Au o serie de priorități în diverse specialități medicale unde au rămas personalități de prim-plan. Ajungând în zilele noastre, avem o școală medicală performantă, cu universități foarte bune. În fiecare an, acestea aduc în plan medical 1500-2000 de absolvenți. Aceștia intră într-un program de pregătire prin rezidențiat în diverse specialități și care devin specialiști.
Academician Ioanel Sinescu – Odată ce termină facultatea de medicină, se angajează la rezidențiat în diverse țări ale Europei. Practică medicina de vârf în alte țări în care se situează în prim-plan.
O parte dintre ei pleacă, din păcate pleacă și cei mai buni în același timp. Pleacă pentru că sunt performanți și foarte buni încă din perioada studenției. Avem relații academice cu diverse instituții de profil din Europa. Studenți de-ai noștri merg pentru diverse stagii de pregătire și studenți din alte universități europene vin la noi. Acest lucru le dă ocazia studenților noștri să își recunoască inteligența și nivelul de pregătire. Să își evalueze valențele intrinseci de rigoare și de a se angaja la o cursă lungă și performantă. Ei realizează că pot. Odată ce termină facultatea de medicină, se angajează la rezidențiat în diverse țări ale Europei. Practică medicina de vârf în alte țări în care se situează în prim-plan. Toate cele câteva argumente pe care eu am încercat să le prezint aduc în prim-plan valoarea școlii medicale românești și trecute și prezente și viitoare. Un predecesor celebru al nostru, profesorul Toma Ionescu, fondatorul chirurgiei moderne în România, în poziția de rector al Universității București, atunci când Facultatea de Medicină făcea parte din Universitatea București, a făcut o interpelare la adresa primului ministru intitulată ”Universitățile noastre”. Evident că a scos în față o serie de dificultăți pe care învățământul din România le avea și atunci, și afirma printre altele: Prestigiul unei țări sunt universitățile sale, iar trecutul este garanția viitorului. Dacă ceea ce a spus Toma Ionescu este valabil și astăzi și eu cred că este mereu actual, înseamnă că nivelul nostru nu poate fi decât bun. Avem un trecut glorios, iar prezentul se anunță de asemenea, foarte bun.
Citește și: