191 de echipamente de screening auditiv pentru nou-născuţi vor ajunge în acest an în 161 de maternități din toată țara.
„În momentul de faţă este în derulare un contract pentru dotarea unităţilor sanitare cu echipamente de screening auditiv la nou-născuţi. Până la sfârşitul anului, 161 de unităţi sanitare vor fi dotate cu un număr de 191 de astfel de echipamente”, a spus secretarul de stat Tiberius Brădăţan, potrivit AGERPRES.
De asemenea, Ministerul Sănătății a demarat procedurile pentru ca 140 de maternități să fie dotate cu șapte tipuri de incubatoare, după nivelul de competență.
„În prezent, Ministerul Sănătăţii a demarat procedurile pentru dotarea a 140 de maternităţi cu şapte tipuri de incubatoare. E vorba de un acord-cadru cu o cantitate minimă de 279 de incubatoare, maximă de 1.117. Acestea au o valoare cuprinsă între 32,19 milioane de lei cu TVA şi maxim de 128,75 milioane de lei cu TVA”, a spus Tiberius Brădăţan.
Acestea incubatoare, potrivit declarațiilor lui Tiberius Brădățan, aceste incubatoare ar trebui să ajungă în maternități până la începutul anului viitor.
„Birocraţia încetineşte de multe ori nişte programe ambiţioase. Noi ne aşteptăm ca undeva la începutul anului viitor să ajungă şi incubatoarele respective. Dar vorbim de o procedură care este începută şi nu doresc să dau un termen clar pentru. Depinde foarte mult de modul cum vor decurge toate elementele de birocraţie”, a punctat Brădăţan.
Citește și:
Donație pentru maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău