Măsuri pentru creşterea numărului de specialiști în sistemul de sănătate

Ministerul Sănătății a propus majorarea cifrei de școlarizare în vederea creșterii numărului de specialiști din sistemul de sănătate.

Guvernul a aprobat majorarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat  de la 5.000 la 5.415 locuri şi posturi.

Menţionăm că, pentru anul universitar 2017-2018 cifra de şcolarizare prin rezidenţiat a fost de 4.000 locuri şi posturi.

Scopul acestei măsuri este formarea unui număr mai mare de specialiști care să ofere servicii medicale în zonele defavorizate.

- Articolul continua mai jos-

Se va asigura astfel personalul medical necesar pentru serviciile medicale acordate in dispensarele şcolare, serviciile de ambulanţă sau centrele de permanenţă.

Posturile care vor rămâne neocupate după susţinerea examenului de rezidenţiat vor fi redistribuite. Se caută mai mulți specialiști.

Candidaţii care la sesiunea precedentă au obţinut punctajul minim de promovare dar s-au clasat în afara numărului de locuri şi posturi, pot ocupa posturile rămase neocupate în sesiunea următoare.

Pentru anul acesta, metodologia prevede că la repartizarea posturilor rămase neocupate după organizarea concursului de rezidenţiat în anul 2018 vor avea prioritate cei 415 candidaţi care au fost respinşi după examenul organizat în 2017. Ei au obtinut punctajul minim de promovare, condiţie necesară dar nu suficientă pentru ocuparea unui post de rezident.

„Politicile asumate de Guvern în domeniul sănătăţii vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale. Majorarea cifrei de şcolarizare prin rezidenţiat este un pas în această direcţie. Am convingerea că rolul medicinei primare este esenţial pentru atingerea acestui obiectiv. Pentru acest lucru, avem nevoie de specialişti care să asigure asistenţa medicală în zonele defavorizate. Pentru asta trebuie să facilităm accesul medicilor tineri pe piaţa muncii”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

În acest an concursul naţional de intrare în rezidenţiat este programat în data de 18 noiembrie 2018. Detalii privind organizarea şi desfăşurarea acestui concurs vor fi postate pe site-ul oficial al concursului.

Ține cont și de sfatul medicului.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari