„Pacienţii din România au dreptul la aceleaşi servicii de calitate ca şi în ţările vest europene, cu care întotdeauna ne comparăm. Din păcate avem cea mai mică contribuţie din Europa. Contribuim 5 milioane pentru 17 milioane. Domnul ministru Teodorovici a venit cu precizări spunând exact la ceea ce s-a referit. Nu se referea la faptul că cetăţenii din România nu vor beneficia de servicii egale pe programe de sănătate. Aşa cum a precizat, noi suntem cei care trebuie să căutăm soluţii pentru a asigura calitatea actului medical pentru fiecare pacient din România”, a spus Pintea, potrivit AGERPRES.
Pintea a declarat că se va începe cu identificarea și rezolvarea găurilor negre din sistem pentru a ajunge să avem servicii medicale de calitate
Vom începe în primul rând cu soluţia cea mai simplă – a căuta găurile negre din sistem. Pentru că încă există, le ştim foarte bine. Deci, întâi să începem să facem curăţenia, să vedem exact unde se duc banii, dacă banii sunt cheltuiţi eficient. Apoi căutăm şi soluţii alternative văzând câţi bani mai avem nevoie. Sistemul de asigurări de sănătate din România este social. Contribuim cu toţii inclusiv pentru cei neasiguraţi. De aceea, sumele sunt limitate pentru accesul la servicii de sănătate. Dar nu este România singura ţară. Pot să vă dau exemplu Anglia, unde o simplă programare la ecograf durează 3,4,5 luni. Din punct de vede inclusiv legislativ pachetul minim pentru o urgenţă asigură urgenţele medico-chirugicale, bolile cu potenţial endemic, sarcina şi lăuzia. Pentru programări sumele sunt limitate lunar şi se aşteaptă”, a explicat Pintea.
Vezi și Conf dr Cosmin Puia, despre chirurgia metastazelor hepatice
Află tot ce trebuie să știi despre transplantul de ficat și prof dr Irinel Popescu
Vezi ce a declarat Eugen Teodorovici: