Medicii Spitalului Județean de Urgență Alba-Iulia au realizat o protezare totală a umărului unei paciente care suferise o fractură.
Operația de protezare s-a realizat cu cu o proteză inversată necimentată și a fost realizată de medicii specialişti dr. Botnari Alexei (34 de ani) şi dr. Martin Artur (32 de ani).
„Aceste operaţii se fac, spre exemplu, în cazul fracturilor cominutive ale capului humeral. În situații când capul humeral este atât de distrus încât nu există altă soluţie decât înlocuirea acestui os cu o proteză de umăr. Secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia este una tânără. Suntem şase ortopezi, iar cinci dintre ei au vârste cuprinse între 32 şi 38 de ani. Protezare totală se mai poate realiza şi în cazul afecţiunilor degenerative ale şoldului sau genunchiului (coxartroză respectiv gonartroză)”, a declarat Şeful secţiei ortopedie-traumatologie, medic primar ortoped traumatolog Iuliu Kadar.
Pacienta căruia i-a fost înlocuit capul humeral cu proteza este o femeie de 62 de ani. Aceasta a suferit un traumatism al umărului. Medicul care a condus operaţia, Alexei Botnari, s-a specializat în astfel de intervenţii chirurgicale la un spital din Franţa unde a profesat timp de trei ani.
Operaţia şi proteza sunt decontate prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Alba, prin Programul Naţional de Ortopedie. Secţia s-a remarcat, de-a lungul timpului, datorită artroplastiilor de şold şi de genunchi. Cele 400 de intervenții pe an au făcut ca unitatea din Alba Iulia să ocupe un loc fruntaş în clasamentul spitalelor judeţene din ţară.
Vezi și Conf dr Cosmin Puia, despre chirurgia metastazelor hepatice
Află tot ce trebuie să știi despre transplantul de ficat și prof dr Irinel Popescu
Persoanele asigurate din județul Alba care au nevoie de o proteză îşi pot depune dosarul. Dosarele intră pe o listă de aşteptare, însă perioada a scăzut, în ultimii doi ani, de la 2 ani, la 3 luni.
Citește și: