18,1 milioane de noi cazuri de cancer și 9,6 milioane de decese au fost înregistrate în lume în 2018, potrivit estimărilor Centrului internaţional de cercetare în domeniul cancerului (CIRC)
Un bărbat din cinci şi o femeie din şase din întreaga lume dezvoltă un cancer în decursul vieţii lor. Un bărbat din opt şi o femeie din unsprezece mor din cauza acestei boli, potrivit cifrelor unui raport publicat miercuri şi citat de agenţiile France Presse şi EFE, potrivit AGERPRES.
Cancer pulmonar, cel mai letal
Cele mai multe decese, 1,8 milioane (18,4% din total) au fost provocate de cancerul pulmonar. Urmează cancerul colorectal (881.000 de decese, 9,2 %), cancerul de stomac (783.000 de decese) şi cancerul de ficat (782.000 de decese).
În doar șase ani, din 2012 până în 2018, noile cazuri de cancer au crescut cu 3 milioane, de la 14 la 17 milioane.
„Noile cifre arată că este mult de făcut pentru a răspunde la creşterea alarmantă a acestui flagel în lume. Prevenirea trebuie să joace un rol cheie”, notează Christopher Wild, director al CIRC, cu sediu la Lyon (Franţa).
Aproape jumătate din noile cazuri şi peste jumătate din decesele provocate de cancer în lume în 2018 au avut loc în Asia, în principal în China, în mare parte deoarece această parte a lumii concentrează peste 60% din populaţia globului.
Potrivit agenţiei ONU, 43,8 milioane de persoane suferă de cancer diagnosticat în întreaga lume.
La bărbați cel mai frecvent este cancerul pulmonar, iar la femei cancerul la sân
Cancerul pulmonar se clasează în fruntea cazurilor celor mai frecvente diagnosticate la bărbaţi. Constituie principala cauză de deces cu aproximativ un deces din cinci. Raportul notează şi o creştere „îngrijorătoare” a cancerului de plămân la femei. Este principala cauză de deces prin acest tip de cancer la femei în 28 de ţări.
Cancerul la sân este la nivel mondial principala cauză de deces prin cancer la femei (627.000 decese).
Este urmat de cancerul colorectal în ţările dezvoltate şi de cancerul de col uterin în ţările în dezvoltare.
Prevenirea trebuie să ţină cont de impactul diferitelor tipuri de cancer în funcţie de sex, de regiune sau de ţară şi să fie ţintit în consecinţă. Pentru a răspunde provocărilor financiare care se profilează, raportul recomandă nu doar noi tratamente, ci şi dezvoltarea prevenţiei la scară largă.
Printre măsurile preconizate, raportul menţionează campanii de vaccinare împotriva hepatitei B şi a virusului Papilloma Uman (HPV). Acestea se află la originea mai multor tipuri de cancer, printre care şi cel de col uterin.
Citește și: