Absolvenţii facultăţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au susţinut examenul de licență. Aceștia au înregistrat o rată a promovabilităţii de sută la sută.
Pentru proaspeții absolvenți urmează acum o altă mare provocare. În noiembrie vor susține concursul de formare post universitară prin rezidenţiat.
1944 de absolvenți facultatea de Medicină – 1.223, Medicină Dentară – 334, Farmacie – 199 , FMAM- 188) au susținut examenul de licență.
La început de promoţie au fost înscrişi 2.075 de studenţi, mai mare cu 131 faţă de numărul de studenţi înscrişi la examenul de licență.
„Ne bucură promoţia acestui an, mai numeroasă în comparaţie cu precedentele. A dovedit consecvenţă în pregătire şi o dorinţă crescândă de a acumula noţiuni noi. Acestea ii vor ajuta să devină competitivi pentru concursurile viitoare. Am convingerea că vom consemna peste ani medici de înaltă competenţă, cadre didactice dedicate, cercetători ştiinţifici cu calităţi superpozabile standardelor europene” a declarat Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Acad. I. Sinescu.
Acesta a adăugat că „este menirea Universităţii noastre ca, de la un an la altul, promoţiile de absolvenţi să fie calitativ mai bune şi mai performante”.