Încă o premieră medicală naţională la Sibiu, după ce pacientului nu i se mai dădeau şanse de supravieţuire. Primul caz de anevrism de aortă toracică rupt, tratat endovascular, a fost acceptat de conf. dr. Victor Costache şi Echipa Inimii de la Sibiu. Pacientul fusese refuzat în prealabil de două Institute de Boli Cardiovasculare renumite, din cauza complicaţiilor.
Anevrism de aortă toracică rupt, tratat în premieră la Sibiu
O echipă de medici condusă de chirurgul Victor Costache a reuşit pentru prima dată în România să opereze cu succes un caz de anevrism de aortă toracică rupt, tratat endovascular.
Acest tip de intervenţie permite evitarea deschiderii cavităţii toracice, care s-ar fi soldat cu urmări postoperatorii mult mai complicate la un pacient foarte fragil, aflat în şoc hemoragic.
„În patologie rareori există imposibil. Cred că orice problemă medicală are o soluţie şi optica ta, ca medic, este direct influenţată de informaţia şi experienţa acumulate, cazuistica personală şi perfecţionarea continuă. Şi aş accentua perfecţionare pentru că în domeniul meu nu există eu ştiu tot sau suficient”, a declarat chirurgul conf. dr. Victor Costache.
Incidenţa anevrismelor aortice este de 112 cazuri la 100.000 de locuitori.
Intervenţia de endoprotezare crosa aortică şi aortă toracică descendentă cu stentgraft „Bolton Medical Relay” prin abord chirurgical femural bilateral a fost realizată de echipa Heart Team la Spitalul European Polisano Medlife, formată din medicii chirurgi conf. dr. Victor Costache, dr. Felix Farcaş, dr. Anca Chitic şi anestezist dr. Sorin Ilie.
Pacientul, în vârstă de 77 ani şi 11 luni, se simte bine, a fost trezit din anestezie la câteva ore după intervenţie, este stabil hemodinamic şi respirator, fără acuze subiective. Acesta îşi va putea relua stilul de viaţă anterior intervenţiei, cu efectuarea unor examinări angio-CT periodice şi controlul valorilor tensiunii arteriale. A fost externat după cinci zile de la intervenţie.
„A fost un anevrism de aortă toracică descendentă rupt în esofag, cu sângerare activă, anemie secundară, risc vital major. Riscurile la care era expus ţineau de imposibilitatea montării endoprotezei, hemoragie masivă, rupturi arteriale, insuficienţa renală cronică, endoleak – lipsa sigilării anevrismului de către proteză. Acesta fusese internat în regim de urgenţă în data de 04.07.2018 la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi, pentru hematemeză, vertij, dureri abdominale cu debut cu aproximativ 6 ore anterior internării. La Iaşi i s-au efectuat două endoscopii digestive superioare şi o examinare angio-CT de aortă, care au pus în evidenţă un anevrism de aortă toracică descendentă, rupt în esofag, cu sângerare activă”, a spus conf. dr. Victor Costache.
Cazul a fost deja acceptat pentru a fi prezentat în cadrul Congresului Societăţii Internaţionale de Chirurgie Endovasculară, cel mai aşteptat eveniment pentru chirurgia cardiovasculară, ce va avea loc în 4-6 octombrie, la Bucureşti.