fbpx
Acasă Ştiri Medicale Aparate performante, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoșani

Aparate performante, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoșani

Pacienții de pe raza județului Botoașani  vor fi diagnosticați de aparate performante de ultimă generație la standarde europene.

CT (computer tomograf) și RMN (aparat de rezonanță magnetică) au fost puse in funcțiune la Spitatul județean de Urgență Botoșani.

“Spitalul era dotat numai cu un computer tomograf, instalat în 2008. Acesta a funcţionat în continuu, deservind atât spitalul, UPU, cât şi ambulatoriul integrat. S-a ajuns ca în primele şapte luni din 2018 să se efectueze aproximativ 630 de imagini pe lună. Din cauza utilizării la maxim, aparatul a suferit numeroase defecţiuni. De asemenea, spitalul nu avea un RMN propriu”, a declarat managerul spitalului, Livia Mihalachi.

Locuitorii din Botoșani vor avea acces gratuit la cele două aparate
Articolul continua mai jos

În urma acestor investiții în sistemul de sănătate, cel mai mult vor avea de câştigat botoşănenii care nu mai trebuie să se deplaseze la clinici private sau în alte oraşe din ţară pentru a-şi face investigaţii medicale complexe .Toţi pacienţii din județul Botoşani vor avea acces gratuit la investigaţii imagistice.

Până în acest moment Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani a primit prin Ministerul Sănătății echipamente medicale, in valoare de peste 1,3 milioane de euro.

Pentru punerea în funcțiune a celor două aparate, efortul financiar al Consiliului Judeţean Botoşani a fost de 265.000 lei şi a constat în compartimentarea, reamenajarea, consolidarea şi ranforsarea spaţiului destinat RMN-ului, deoarece aparatura cântăreşte peste 17 tone.

Totodată, Consiliul Judeţean Botoşani a asigurat şi partea de investiţii necesară montării unui transformator exterior, pentru alimentarea cu energie electrică a celor două aparate medicale.

Citește și:

Ministerul Sănătăţii, program pentru dotarea spitalelor municipale şi orăşeneşti cu aparatură medicală de bază

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,917FaniÎmi place
1,220AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Cum se manifestă glaucomul? Clasificare, factori de risc

Ce este glaucomul? Glaucomul este o afecțiune oculară cronică, de cele mai multe ori...

Neuropatia diabetică, complicație periculoasă a diabetului zaharat

Neuropatia diabetică - Atenție la pierderea sensibilității la atingere la nivelul picioarelor! În mod normal, distrucția...

Cancerul gastric – simptome, diagnostic, tratament

Cancerul gastric reprezentă una din cele mai frecvente malignităţi în întreaga lume, situânduse pe...

Bolile cardiovasculare – Frigul, factor de risc pentru cardiaci

Odată cu sosirea iernii, temperaturile scăzute pot exacerba disconfortul pacienților afectați de boli cardiovasculare...

Pneumotoraxul – simptomatologie

Pneumotoraxul spontan primitiv se referă la colapsul unuia sau ambilor plămâni, provocat de pătrunderea...

Fibroza chistică – Cauze, simptome, factori de risc, tratament

Ce este fibroza chistică? Fibroza chistică sau mucoviscidoza este o afecțiune genetică, ce...