Trusa medicală de voiaj și alte sfaturi de călătorie

Te pregătești de vacanță? Pleci într-o călătorie? Eventual… până la capătul lumii? Atunci e musai să știi ce trebuie să pui în trusa medicală de voiaj. Asta și alte câteva sfaturi utile vi le dă astăzi dna conf. univ. dr. Adriana Hristea, președinta Societății Române de Medicină de Voiaj, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Ziar Medical.

Ziar Medical – Dna conf. univ. dr. Adriana Hristea, sunteți medic specialist în boli infecțioase – unele dintre cele mai des întâlnite afecțiuni medicale, într-o călătorie – și, totodată, președinta Societății Române de Medicină de Voiaj. Iată, deci, două motive, la fel de puternice, să ne adresăm dumneavoastră cu o întrebare capitală: cum pregătim – din punct de vedere medical – o călătorie?

Conferința Medicina CălătoruluiConf. univ. dr. Adriana Hristea – O călătorie trebuie pregătită. Dincolo de pregătirile administrative – bilete, vize, etc – trebuie abodate și eventualele probleme de sănătate care pot apărea pe parcursul călătoriei. Ele sunt diferite de la o persoană la alta și de la un grup de populație la altul, pentru că unele populații sunt mai expuse decât altele. Unele categorii de călători sunt mai expuși, asta și în funcție de destinația aleasă. Există o mai mare probabilitate să apară probleme de sănătate atunci când călătorul merge în zonele rurale, petrece mult timp cu populația locală, călătorește cu buget restrâns sau nu are condiții hoteliere dintre cele mai bune. În aceste condiții, riscul să apară probleme de sănătate e mai mare față de călătoriile scurte, de afaceri, în orașe mari, cu hoteluri bune.

Trusa medicală de voiaj – ce trebuie să conțină

Ziar Medical – Practic, ce trebuie să facă el, călătorul, înainte de a porni la drum? Poate chiar înainte de a pune în valiză trusa medicală de voiaj?

- Articolul continua mai jos-

Conf. univ. dr. Adriana Hristea – În functie de natura călătoriei, trebuie consultat un medic si trebuie verificate vaccinarile universale, însă ne vom interesa și dacă trebuie facute vaccinari pentru respectiva destinatie, dacă există vreo epidemie în curs, dacă există risc de infectare cu virusul malariei, la destinație. Nu trebuie neglijate nici problemele non-infecțioase care ar putea să apară. În funcție de toate acestea putem face o listă cu ce este bine să luăm cu noi în trusa medicală de voiaj. Farmacia de voiaj trebuie să permită autotratarea unor patologii simple, cum ar fi boala diareică acută sau o serie de infecții cutanate.

Ziar Medical – Unele dintre informații le vom primi de la medicul de familie sau de la medicul specialist. Ce alte surse mai avem la dispoziție, pentru a ne pregăti călătoria?

Conf. univ. dr. Adriana Hristea – Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe se găsesc o serie de informații detaliate pentru unele țări. De exemplu, pentru Brazilia sunt menționate vaccinările care ar trebui făcute. Sunt binevenite alertele de călătorie de pe acest site și sfaturile privind siguranța călătorului, eventuale calamități naturale. Pe site-ul Societății Române pentru Medicina de Voiaj avem sfaturi generale pentru călători, informații despre principalele patologii care pot să intereseze călătorul, așa încât să existe o idee despre ele. Ideală ar fi o consultație medicală de specialitate, care să fie făcută cu o lună înainte, minimum 2 săptămâni, pentru că atunci când sunt necesare vaccinări e nevoie de timp pentru ca imunitatea postvaccinală să se dezvolte. Evident, după această consultație vom ști și mai exact care sunt medicamentele pe care trebuie să le luăm cu noi în trusa medicală de voiaj.

Ziar Medical – Dacă facem o călătorie într-o zonă cu risc crescut de boli infecțioase, va fi nevoie de o perioadă de carantină, la întoarcere?

Conf. univ. dr. Adriana Hristea – Supravegherea sănătății, la întoarcerea dintr-o călătorie este suficientă. În funcție de problemele particulare care au existat într-o destinație anume, la momentul călătoriei, pot fi necesare anumite analize sau o atenție particulară într-un anumit domeniu medical. Dar acestea sunt chestiuni care pot fi discutate încă din cursul consultației care precede călătoria într-un loc periculos. Mă refer aici, de pildă, de cei care merg în misiuni umanitare sau militare.

Ziar Medical – Dna dr. Adriana Hristea, sunteți printre promotorii, în România, ai conceptului de „medicină de voiaj”. Ce înseamnă, de fapt?

- Articolul continua mai jos-

Conf. univ. dr. Adriana Hristea – Multi oameni sunt uimiti cand aud de conceptul de medicina de calatorie pentru ei nu e foarte clar ce inseamna, e un domeniu emergent, nou nu numai in Romania. Probabil nu e mai vechi de 2 decenii dar e in expansiune pentru ca in toata lumea viteza cu care se deplaseaza oamenii, numarul calatoriilor international e in continua crestere si in Ro din ce in ce mai multi romani calatoresc in Europa dar si in Asia de Sud-Est, in Africa Subsahariana , in America de Sud, in America Centrala dci in ce numim “zone exotice” unde pot sa intalneasca diverse probleme de sanatate. Durata sederii e diferita si acest lucru expune diferit calatorul la variate boli.

Vezi și Conferința Medicina Călătorului – 2018

Trusa medicală de voiaj nu trebuie neglijată niciodată

Ziar Medical – Haideți să particularizăm câteva situații – dacă avem o problemă medicală, pe parcursul călătoriei cu avionul, cum procedăm?

Conf. univ. dr. Adriana Hristea – Problemele trebuie abordate anterior călătoriei. Înainte de a decide să călătorim cu avionul, trebuie să vedem dacă nu avem un diagnostic medical care presupune contraindicații sau necesită o asistență particulară, administrare de oxigen ș.a.. Dacă identificăm problemele eventuale cu care ne vom confrunta, atunci vom ști și cum să alegem compania cu care zburăm. Pentru zborurile lungi, cea mai importantă e profilaxia trombozei venoase profunde. Pentru a evita tromboza venoasă profundă, călătorul trebuie să se ridice, să facă mișcare, să fie corect hidratat și să evite consumul de alcool. Nu există informații că medicația anticoalgulantă e de ajutor, dar profilaxia trombozei venoase profunde poate fi realizată satisfăcător prin mișcări periodice și niște exerciții care se găsesc sistematizate în informațiile pentru călători din avion.

Ziar medical – Revin cu o întrebare: ce ar trebui să conțină trusa medicală de prim ajutor? 

Conf. univ. dr. Adriana Hristea – Obligatoriu, medicamentele necesare pentru tratamentul bolii diareice acute, pentru că această boală e cea mai frecventă în călătorii. Dacă în trusă se află și un antibiotic, e bine să fie informat călătorul când anume trebuie administrat (în situațiile ușoare, nu ar trebui folosit). Apoi: antiemetice, analgezice, antitermice, eventual dermocorticoizi, picături oftalmice, bandaje, dezinfectant de tip betadină. Această minifarmacie devine mai complexă atunci când călătorul are antecedente de boală ulceroasă, sau alte probleme de sănătate care necesită tratament. Pentru diabetici sau pacienți aflați în tratamente cronice, medicamentele e bine să fie păstrate în bagajul de mână, pentru a le folosi rapid, la nevoie. Pentru unele medicamente e bine să existe și prescripția medicului, pentru a autoriza transportarea lor în avion, ca bagaj de mână.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari