Sfaturi de călătorie pentru bolnavii de plămâni (VIDEO)

Visăm să plecăm în vacanță în locuri exotice, să zburăm cu avionul până la capătul lumii ori să ajungem în locuri unice, temerari. E minunat! Nu înainte însă de a primi câteva sfaturi de călătorie de la medicul specialist. Iar dacă afecțiunea de care suferim este una pulmonară, atunci poate că e cazul să ajungem la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Am făcut noi asta, pentru tine, realizând un interviu „la temă dată” – în exclusivitate pentru Ziar Medical – cu dr. Traian Constantin Panciu.

Sfaturi de călătorie pentru zborul cu avionul

Ziar Medical – Domnule dr. Traian Constantin Panciu, se spune că omul are în el „gena migrației”, care iese la iveală, în cazul multora dintre noi, nu prin dorința de a ne părăsi țara (din varii motive), ci prin dorința de a călători. Dar, uneori, trebuie să fim atenți la semnele pe care ni le dă organismul nostru. Unde ne e permis să călătorim, în ce condiții? Cum stau lucrurile, din punctul dv de vedere, cu acei călători, cu acei vacanțieri care au și… probleme de sănătate a plămânilor, probleme respiratorii…

Dr. Traian Constantin Panciu: Problema din punct de vedere repsirator se pune mai mult din punctul de vedere al altitudinii la care se află destinația ta, locul spre care vei călători. Pentru pacienții cu diferite afecțiuni respiratorii, problemele încep din momentul în care s-au urcat în avion. În timpul zborului, condițiile sunt create astfel încât să fie constant cele de la o altitudine de 1500 m. Aceasta este presiunea oxigenului simulată în interiorul unui avion. Pentru un pacient cu boli pulmonare severe, este nevoie să existe o sursă de oxigen alături de ei, în timpul zborului.

Vezi și Bolile infecțioase – profilaxia și tratamentul lor, în călătorii (VIDEO)

- Articolul continua mai jos-

Din păcate, sunt puțini pacienți în România care sunt conștienți la pericolul la care se expun urcând în avion, atunci când poate că se duc în țările din Vest, la copiii lor, ori poate în vacanță, în Asia de Sud-Est, ori chiar și în țări din apropiere. Aceste călătorii le pot accentua insuficiența respiratorie. De aceea, pacienții care se știu cu astfel de afecțiuni trebuie să ceară sfatul medicului curant, înainte de călătorie. Dacă vor avea oxigen, pe durata zborului, atunci lucrurile sunt în afara riscurilor sau, măcar, cu risc diminuat.

Sfaturi de călătorie pentru destinații cu grad de poluare crescut

Ziar Medical – Orice companie de zbor oferă această facilitate?

Dr. Traian Constantin Panciu – Nu, nu orice companie are în dotare un aparat de oxigen, dar, în general, cele care efectuează zboruri pe distanțe lungi ar trebui să aibă. Oricum, dacă anunțăm din timp problema, fie compania va dota acel avion, pentru acel zbor, cu un aparat, fie noi putem căuta acea companie care are o astfel de facilitate.

Ziar Medical – Am trecut cu bine de „pericolele” zborului cu avionul. Ce condiții agravante pentru boala lor pot întâlni la destinație acei turiști cu afecțiuni pulmonare sau respiratorii severe?

Dr. Traian Constantin Panciu – Dacă mergem în Indonezia, China, India, în Asia de Sud-Est, locuri unde poluarea este foarte mare, vor suferi. Vor face crize de bronhospasm, eventual vor ajunge la urgențe, nemaiputând respira. Se întâmplă des acest lucru, mai ales cu turiștii cu afecțiuni pulmonare și respiratorii care ignoră aceste aspecte de sănătate și se duc nepregătiți în acele zone. E o realitate de care trebuie să țină cont: nu poți să te duci într-o metropolă cu 20 de milioane de locuitori și să inhalezi noxele de eșapament. Un oraș cum e Manilla, de exemplu, este un oraș „prost” pentru un pacient pneumologic.

Sfaturi de călătorie pentru destinații aflate la altitudine mare

Ziar Medical – Există însă și regiuni pe glob unde nu poluarea reprezintă problema. Ba, aș spune, acolo aerul este foarte curat…

- Articolul continua mai jos-

Dr. Traian Constantin Panciu – Sigur, poți să călătorești, de exemplu, în America de Sud sau în America Centrală. Ajungi în Peru, în Bolivia, în Mexic, în zona montană. Acolo pericolul îl reprezintă altitudinea. Vei merge la 2000, 3000, 4000 de metri. Acei 4000 de metri sunt greu de suportat și pentru un om sănătos, cu plămâni funcționali, dar pentru un pacient cu o capacitate pulmonară redusă și cu insuficiență respiratorie, aceste altitudini nu sunt bune. Pe termen scurt… își va strica vacanța, dar pe termen lung pot să apă multe alte probeme, unele dintre ele poate chiar insurmontabile.

Ziar Medical – Care sunt principalele urmări ale agravării unei boli pulmonare, după o excursie greșit sau insuficient pregătită? Și care sunt bolile cu risc maxim într-o astfel de călătorie?

Dr. Traian Constantin Panciu – În primul rând vorbim de boala pulmonară obstructivă cronică, boala care este dată de fumat. Acești pacienți au o capacitate pulmonară redusă iar în momentul în care ajung într-o zonă cu o presiune parțială a oxigenului joasă, cum este cea de la 4000 de metri, ei nu mai primesc suficient oxigen în organism – pe scurt, cam asta se întâmplă. Și pacienții aceștia se vor sufoca.

Ziar Medical – Ești conștient că suferi de o boală pulmonară gravă, ce faci? Nu te duci să vizitezi aceste țări sau pleci totuși în călătorie, dar cu anume precauții?

……………..

Află sfaturi de călătorie pentru turistul cu afecțiuni pulmonare și respiratorii dr. Traian Constantin Panciu urmărind această înregistrare:

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari