fbpx
Acasă Fapt divers Curs de prim-ajutor, pe înțelesul tuturor, la Galați

Curs de prim-ajutor, pe înțelesul tuturor, la Galați

Marius Bucur, un „salvator” de meserie, te învață cum poți să salvezi vieți

Te-ai aflat, poate, uneori, alături de o persoană în dificultate și nu ai știu cum să acționezi, ca să-l salvezi. Dacă ai fi făcut un curs de prim-ajutor, cu siguranță altele ar fi fost reacțiile tale și șansele celui aflat în mijlocul unei crize medicale.

Cei de o anumită vârstă, își amintesc faptul că, în școli și instituții, se organiza, periodic, câte un curs de prim-ajutor. Învățai să faci respirație gură-la-gură, masaj cardiac și să oprești o sângerare ori să pui un bandaj. Sau cum să improvizezi o targă pentru a transporta un rănit sau un bolnav, spre un punct de întâlnire cu ambulanța care poate că venea de la zeci de kilometri distanță. Astăzi, doar voluntarii mai frecventează unui astfel de curs de prim-ajutor – și asta acolo unde o instituție, un ONG sau un om de bine organizează așa ceva.

La Galați, peste 800 de persoane au urmat un curs de prim-ajutor

La Galați, în luna august, mai precis pe 11 și pe 18 august, ai posibilitatea să înveți cum să salvezi vieți, de la un profesionist al acestui act medical.

Articolul continua mai jos

Marius Bucur este asistent medical principal, formator în cadrul Unității de Primiri Urgențe – SMURD a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Galați. În particular, acesta susține cursuri medicale profesionale în cadrul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști și Moașelor din România, Filiala Galați, dar și cursuri de prim-ajutor pentru publicul larg. Cum a ajuns să realizeze acest din urmă proiect? „Această «aventură» a început într-o seară, când, fiind la serviciu, am fost solicitat la un accident rutier și la fața locului am observat o mulțime de oameni care efectiv stăteau în jurul victimei și filmau agonia acesteia, iar cei câțiva care încercau să o ajute, prin aplicarea unor manevre greșite, îi provocau acesteia dureri mai mari. Am înțeles atunci unde trebuie să lucrez cu adevărat în comunitatea din care fac parte și până acum mă pot «lăuda» cu peste 800 de persoane pe care le-am instruit”, a declarat Marius Bucur în exclusivitate pentru Ziar Medical.

„Cursul de prim-ajutor a fost o idee pe care am dezvoltat-o de câțiva ani în Galați, la nivelul școlilor și liceelor, având drept cursanți elevii, dar și profesorii, deopotrivă. Acest curs de prim-ajutor nu ne învață doar să salvăm o persoană, el de fapt ne învață să respectăm un individ, ne învață să respectăm viața. Bunul simț și respectul față de cel de lângă noi se învață din copilărie și de-a lungul vieții doar ne perfecționăm aceste sentimente”.

Citește și Manipularea osteo-articulară – leac pentru spondiloză și alte boli ale coloanei

Cursul de prim ajutor pe înțelesul tuturor este adus în fața gălățenilor ca o necesitate. „Cei care nu lucrează în domeniu, nu vor folosi în fiecare zi aceste tehnici și manevre, însă acestea se vor dovedi mai mult decât suficiente când cineva cunoscut, din familie, vecin, sau o persoană de pe stradă va avea nevoie de aceste cunoștințe”, spune Marius Bucur. „Citeam de curând un articol despre rata de supraviețuire a pacienților care au făcut un stop cardiac și șansele acestora de supraviețuire. În topul factorilor decisivi, a stat începerea manevrelor de resuscitare imediat ce stopul cardiac s-a instalat. Asta înseamnă foarte puțin pentru un salvator, dar înseamnă totul pentru victimă”.

În luna august, Marius Bucur organizează, la Galați, două cursuri de prim-ajutor, pe 11 și 18. Pentru prima zi, locurile deja s-au ocupat. „Mă bucură acest fapt, mă bucură determinarea gălățenilor în a învăța aceste tehnici și manevre. Pentru că acest training a fost foarte solicitat, din luna octombrie va fi prezentat mai des în Galați”, spune specialistul.

Cine este Marius Bucur?

Este asistent medical principal, formator în cadrul Unității de Primiri Urgențe – SMURD a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ap. Andrei” Galați.

Susține cursuri medicale profesionale în cadrul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști și Moașelor din România, Filiala Galați

Susține cursuri de prim-ajutor în Galați, pentru publicul larg.

Despre profesia sa, mărturisește: „A fi salvator de meserie nu e deloc ușor, dar ai multe satisfacții atunci când știi că un om a supraviețuit și datorită ție. Această meserie este una deosebit de solicitantă, îndeosebi prin caracteristicile afecțiunilor medicale pe care le întâlnim în acest serviciu de urgență și prin numărul pacienților – care, din păcate, e într-o permanentă creștere. Mi-am început cariera în urmă cu 12 ani și încă de atunci, când nu exista serviciul SMURD, mi-am dorit să lucrez în acest mediu profesionist. Consider că această alegere a fost una dintre cele mai bune pe care le-am făcut de-a lungul carierei”.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,918FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Ce este foliculita? Tipuri, simptome, tratament

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune dermatologică care apare atât în cazul femeilor,...

Ce sunt alergiile alimentare? Cauze, tipuri, diagnostic, tratament

Ce sunt alergiile alimentare? Alergia alimentară este o reacție exagerată a sistemului imunitar la...

Dureri abdominale puternice? Pot fi semnele unei boli grave

Abdomenul acut reprezintă orice tulburare nontraumatică sau traumatică, care apare brusc, în zona abdominală...

Laringita – cauze, simptome și tratament

Laringita reprezintă o inflamație a mucoasei laringiene  cu o etiologie foarte variată. Rareori este...

4 cauze ale grăsimii abdominale

Cele 4 cauze ale grăsimii abdominale. Pe lângă faptul că arată inestetic, grăsimea abdominală poate...

Afecțiunile ORL – probleme ce nu afectează doar copiii

Destul de multă lume, când aude de terminologia de operație ORL, se gândește în...