UMF Târgu-Mureș anunță diversificarea ofertei educaționale prin inițierea unui nou program de studii de masterat în cadrul Facultății de Medicină Dentară.
„Reabilitare orală estetică” este noul program cu durata de un an, ce se adresează absolvenţilor facultăţilor de medicină dentară, medici stomatologi interesaţi de dezvoltarea carierei şi aprofundarea cunoştinţelor referitoare la conceptele de reabilitare orală şi estetică.
„Ca o completare și diversificare a pregătirii aferente domeniului medicinei dentare, ne propunem dezvoltarea și aprofundarea unei direcții de avangardă impusă de necesitățile pieței în domeniul stomatologiei, și anume estetica. Datorită faptului că reabilitarea orală complexă multidisciplinară și estetica sunt cele mai solicitate cerințe ale pacienților care se adresează medicului specialist, Consiliul Facultății de Medicină Dentară a propus înființarea programului de studii de masterat Reabilitare Orală Estetică (ROE), decizie aprobată de Senatul Universității”, au transmis reprezentanții conducerii Facultății de Medicină Dentară.
Iniţiativa de a organiza acest master este susținută de următoarele aspecte: activitatea profesională presupune actualizarea permanentă a cunoștințelor fundamentale şi de specialitate; echipele de cercetare interdisciplinare ale Facultăţii de Medicină Dentară au nevoie de specialişti în domeniul complex al reabilitării orale și esteticii; cabinetele medicale de specialitate au nevoie permanentă de specialişti foarte bine pregătiţi pentru a satisface cerințele din ce în ce mai complexe ale pacienților, aceştia fiind principalul vector al difuziei inovării unor procedee de obţinere a armoniei dentare; masteratul este orientat către ştiinţă şi aplicaţii moderne, oferind cunoştinţe suport pentru asigurarea realizării unor reabilitări orale funcționale și estetice complexe, factori determinanţi în asigurarea stării de sănătate a populaţiei.