CNAS: Tratamentul cu interferon free continuă

CNAS reasigură bolnavii de hepatita C, care sunt prinși într-o formă de tratament cu interferon free, că există fonduri și medicamente pentrru la finalizarea tratamentului.

Bolnavii au asigurate fondurile şi medicamentele până la finalizarea tratamentului (12 sau 24 săptămâni, după caz) şi nu depind de negocierea unor noi contracte.

În acest moment, CNAS se află în negocierea contractelor cost-volum-rezultat pentru următoarea etapă de tratament, care va avea ca ţintă un număr de pacienţi eligibili extins la 13.000. Totodată, o noutate a viitoarelor contracte este faptul că vor intra în tratament şi pacienţi aflaţi în stadiul F1 de fibroză hepatică, alături de cei aflaţi în stadiile mai avansate, care nu au intrat până acum în terapie. Totodată, se urmăreşte să existe mai multe scheme de tratament disponibile pentru majoritatea categoriilor de pacienţi, urmând ca medicul curant să aleagă schema şi durata optimă a terapiei, în funcţie de starea clinică a pacientului.

Prin recentele modificări ale actelor normative referitoare la contractele de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, termenele de negociere au fost mult reduse. CNAS urmează să primească ofertele finale pentru interferon free pentru viitoarele contracte din partea companiilor farmaceutice, iar după analizarea acestor oferte contractele vor fi semnate în scurt timp şi vor intra în derulare la data de 1 a lunii următoare semnării.

- Articolul continua mai jos-

CNAS îşi reiterează totodată solicitarea de responsabilitate adresată emitenţilor afirmaţiilor din spaţiul public referitoare la tratamente, pentru corecta informare a persoanelor cu diagnosticul respectiv.

Citește și:

CNAS:Pacienții aflati sub tratamentul interferon free îl vor continua pana la finalizare

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari