Atenție, nu mai aveţi nevoie de ștampilă pe bilete de trimitere şi reţete!

Medicii de familie din Bucureşti şi judeţul Ilfov nu vor mai aplica de la 1 august 2018 ștampila cabinetului pe documentele – bilete de trimitere, reţete compensate şi gratuite, certificate de concedii medicale ş.a.

Ștampila cabinetului/unităţii medicale nu mai este necesară pe documentele emise în baza contractului cu casele de asigurări de sănătate.

Din păcate nu toate spitalele, laboratoarele de analize sau farmacii știu că legislația a fost schimbată încă de anul trecut. În acest caz, pacienții sunt retrimiși în mod eronat la medicii de familie.

Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să informeze furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale despre modificările legislative şi să controleze respectarea prevederilor contractuale.

- Articolul continua mai jos-

„CNAS a publicat această informaţie pe site-ul propriu în urma cu aproape un an, pe 30 iulie 20171. Dar iată că a trecut un an şi încă ni se întorc pacienţi în cabinete, supăraţi că am fi uitat să ştampilăm şi i-am pus pe drumuri. De fapt nu uităm, ci respectăm legea! Pacienţii sunt însă refuzaţi la biroul de internări de la spital, la recepţia laboratorului de analize sau în farmacie în lipsa ştampilei şi trimişi la noi pentru a o aplica. Cei mai mulţi colegi medici de familie au ales să continue să ştampileze pentru a nu şi mai pune pacienţii pe drumuri, dar nu este normal să ignorăm o lege din cauza neinformării altor paliere ale sistemului de asigurări.” – Dr. Marina Pîrcălabu, preşedinte, Patronatul Medicilor de Familie din Bucureşti şi judeţul Ilfov (PMFB).

Ștampila și semnătura nu sunt obigatorii nici pe prescripțiile electronice

De asemenea, nici pe prescripţiile electronice (reţete compensate şi gratuite) nu este necesară aplicarea parafei medicului, ştampilei cabinetului şi nici a semnăturii olografe a medicului, acestea fiind semnate electronic.

„De 5 ani, practic de la introducerea reţetelor electronice, acestea nu au trebuit semnate, parafate şi ştampilate, dacă erau emise online, adică atunci când toate elementele sistemului informatic merg. Doar reţetele emise offline, adică atunci când sistemul informatic nu funcţionează bine şi nu pot fi semnate electronic, necesită semnătură olografă, parafă şi ştampilă. Oricine îşi poate da seama dacă reţeta este emisă online sau offline pentru că acest lucru este scris în subsolul reţetei. Cu toate acestea, de 5 ani mulţi dintre noi continuăm să folosim pixul, parafa şi ştampila pe reţetele online pentru că ne respectăm pacienţii, refuzaţi de farmacii!” – Dr. Sandra Alexiu, preşedinte, Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov (AMFB)

Citește și:

Biletele de trimitere au un format nou

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari