Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că în România există doar şase paturi care au condiţii de siguranţă reală pentru pacienţii arși.
De asemenea, a precizat că decizia de a-i transfera în Belgia pe cei doi răniţi în urma exploziei unui panou electric de la Complexul Energetic Oltenia a fost una bună.
“Numărul de paturi este limitat. Personalul nostru este instruit pentru a avea grijă de cei arşi, (…) dar locurile sunt limitate şi pacienţii trebuie să aibă condiţii securizate. Din acest punct de vedere numărul de paturi al României este limitat. Sunt şase paturi cu condiţii de siguranţă reală pentru pacienţii arşi. De aceea decizia de transferare în străinătate a acestor doi pacienţi a fost o decizie bună”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la Antena3.
Sorina Pintea a mai precizat că a existat o problemă de procedură, motiv pentru care transportarea pacienţilor nu a fost imediată.
“A fost o problemă de procedură. Cei de la spitale au fost temători de a semna foaia de plecare, atunci într-un moment de neputinţă, am spus că îmi asum eu acest lucru. Toată lumea a realizat că trebuie să ne grăbim. Am trimis şi o adresă spitalului din Belgia, că au solicitat să fie cu semnătura ministrului Sănătăţii pentru partea de finanţare”, a mai precizat Sorina Pintea.
Cei doi răniţi în urma exploziei unui panou electric de la Complexul Energetic Oltenia au fost transferaţi, luni, la un spital din Belgia. Transferul a fost efectuat cu un avion al MApN, iar pacienții au fost supravegheați în timpul transportului de un echipaj SMURD, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Citește și: