fbpx

Se lucrează în ritm alert la un nou mecanism al contribuției clawback

Grupul de lucru pentru stabilirea unui nou mecanism al contribuției datorate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor va accelera ritmul activităţii.

Astfel, reprezentanţii Ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor Publice, ai CNAS şi ai industriei farmaceutice (APMGR, ARPIM, PRIMER) se vor întruni săptămânal, pentru a definitiva mai multe variante de mecanism al contribuției clawback, care vor fi prezentate Guvernului.

„Decizia trenează de mult timp în acest domeniu şi se impune o nouă abordare care să asigure funcţionalitatea, predictibilitatea şi sustenabilitatea macroeconomică a contribuției claw-back” – a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.

Soluţia care va rezulta în urma activităţii grupului de lucru va avea în vedere menţinerea rolului contribuţiei de regulator al consumului de produse farmaceutice, dar şi garantarea accesului pacienţilor la toată gama de medicamente generice şi inovative. Un alt aspect analizat este impactul bugetar şi cel asupra industriei farmaceutice, luându-se în considerare păstrarea producătorilor pe piaţă şi protejarea locurilor de muncă din domeniu, dar şi oferirea de condiţii corecte şi egale pentru toţi agenţii economici din industria medicamentelor.

- Articolul continua mai jos-

Pentru alte informaţii accesaţi www.cnas.ro sau pagina de Facebook a CNAS.

Citește și:

Taxa clawback și taxa de raft, motivele pentru care 2000 de medicamente pot dispărea

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari