Acasă Public Health Meral Gunaldi - reputat oncolog turc, în sprijinul românilor (VIDEO)

Meral Gunaldi – reputat oncolog turc, în sprijinul românilor (VIDEO)

Meral Gunaldi, reputat oncolog turc de la Grupul Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia, a oferit sâmbătă, 21 iulie, a doua opinie gratuită bolnavilor de cancer, la Constanța, în cadrul unui program derulat împreună cu partenerii români ai instituției medicale din Istanbul.

Opinia dnei profesor Meral Gunaldi a fost formulată în baza dosarelor medicale prezentate de pacienți veniți din toată țara.

Meral Gunaldi: „Cancerul nu are nevoie de a doua opinie, ci de mai multe opinii”

„Scopul vizitei în România este de a înţelege metodele de diagnosticare și tratament, încercăm să îi sprijinim pe pacienții români atunci când nu se găseşte o soluţie medicală în ţara dvs. Va fi o întâlnire faţă în faţă cu pacienţii români şi îmi propun să le ofer a doua opinie medicală pentru bolile lor”, afirma dna prof. Meral Gunaldi într-un interviu acordat în exclusivitate publicației noastre.

Câteva zeci de pacienți diagnosticați cu cancer, veniți din toată țara, au avut șansa, sâmbătă, să se întâlnească, în cadrul acestui program, cu dna dr. Meral Gunaldi și să afle opinia sa profesională și recomandările medicale cu privire la cazul lor particular, inclusiv oportunitățile care există pentru tratament sau intervenție chirurgicală în Turcia. „În calitate de medic, obiectivul meu principal este de a aplica cele mai noi soluţii şi tratamente analitice pacienţilor cu cancer, pentru a le extinde durata, calitatea vieţii şi pentru a dezvolta noi medicamente şi molecule care pot produce cel mai important tratament împotriva cancerului, astfel încât să fie posibil ca această boală să fie prevenită sau măcar depistată din timp”, a mai spus Meral Gunaldi.

Puteți urmări, mai jos, imagini filmate la Constanța, în timpul consultațiilor oferite de dr. Meral Gunaldi.

Assoc. prof. Meral Gunaldi este doctor oncolog al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park. A absolvit, în 2001, Facultatea de Medicină – Universitatea Tehnică „Karadeniz” din Turcia, în 2009, a susţinut teza de doctorat cu titlul „Efectul nivelului de seleniu al sângelui şi al activităţii peroxidazei glutationului asupra infarctului miocardic acut”, devenind Doctor în Medicină. Între anii 2009 şi 2012 s-a specializat în oncologie la Universitatea Cukurova, iar în prezent studiază la Institutul de Cercetări Medicale Experimentale – Departamentul de Imunologie, al Universităţii din Istanbul.
Între anii 2004 şi 2012 a fost Asistent de cercetare – la Spitalul pentru Educaţie şi Cercetare (Istanbul Okmeydani) şi la Catedra de Boli Ortopedice a Universităţii Cukurova. Între 2013 şi 2016, a lucrat ca expert în cercetare, iar începând anul 2017, lucrează în cadrul Departamentului de Oncologie la I.A.U. VM Medical Park Florya.
Doamna profesor Meral Gunaldi este membră a Asociaţiei Neuro-Oncologice din Turcia (2014), a Societăţii Europene de Oncologie Medicală (2011) şi a Asociaţiei Oncologice Medicale (2010).
În cadrul programului de colaborare cu România, este prezentă la Constanța pentru a oferi a doua opinie medicală gratuită pacienților bolnavi de cancer.
 
Grupul International de Spitale Medical Park din Turcia s-a lansat în anul 1995, iar la ora actuală acesta deservește pacienți în peste 30 de spitale situate în 17 orașe din Turcia. În momentul de față este actorul principal al sectorului medical, fiind tratați peste 70.000 pacienți din întreaga lume. Indiferent de statutul social și economic, serviciile de acces la asistența medicală la standarde internaționale sunt bazate de principiul „sănătate pentru toți”. Medical Park monitorizează îndeaproape tehnologii de înaltă clasă și metode terapeutice la nivel mondial. De asemenea, își propune să servească drept model în știință și practici inovatoare. Grupul continuă adăugarea de noi membri, în conformitate cu principiul „este dreptul fiecărui popor de a trai sănătos și să aibă acces la serviciile de sănătate”. Din anul 2016, România face parte din Grupul International Medical Park.
În cadrul acestei colaborări, medici specialiști din Turcia vin în România pentru a oferi a doua opinie medicală gratuită, pentru copii și adulți.

SFATUL MEDICULUI - Dr. Carmen Nonn despre hepatoprotectie și hepatoregenerare naturală

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

10,664FaniÎmi place
46AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ARTICOLE

spitalplus

SpitalPLUS – aplicația care pune în legătură pacienții și entitățile medicale

În cadrul  Forumului Serviciilor și Tehnologiilor Medicale de la Cluj Napoca a fost lansată aplicația SpitalPLUS. Aplicația de tip ehealth este o premieră pe piața serviciilor medicale pentru pacienții din România. „În cadrul aplicaţiei există un modul specializat pe interacţiunea...
forumul spital plus

Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale – 2018

La Cluj Napoca a avut loc joi, 15 noiembrie 2018, Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale, eveniment care reprezintă un liant între reprezentanţii serviciilor medicale publice/private (manageri de spitale) şi cei ai tehnologiilor medicale, pe de-o parte, şi autorităţile publice,...
propaganda antivaccinare

Propaganda antivaccinare, descurajată prin lege

Propaganda antivaccinare nu va mai fi posibilă prin media audiovizuale. Camera Deputaţilor a adoptat, cu un singur vot împotrivă, proiectul de lege care descurajează comunicarea audio-vizuală a unor informaţii legate de sănătate de către persoane neavizate. Propaganda antivaccinare și audiovizualul. Proiectul...

Cele mai citite

58,4% dintre pacientele cu cancer mamar, diagnosticate abia în stadiile III și IV

Prima discrepanță identificată în managementul cancerului mamar în România, comparativ cu alte state din Europa, o reprezintă momentul de depistare a bolii. Peste jumătate...