fbpx
Acasă Ştiri Medicale Serviciile SMURD de la Nădlac şi de la Vinga, în pericol de...

Serviciile SMURD de la Nădlac şi de la Vinga, în pericol de a fi desfiinţate

Primăriile din Nădlac și Vinga nu mai au resurse financiare să susțină serviciile SMURD. Astfel, dacă nu se intervine de la nivel național, acestea ar putea fi desființate.

“Am făcut toate demersurile legale pe care am putut să le facem. Din păcate, nu am găsit o soluţie, nici din partea noastră, care era cea financiară, nici din partea organelor cărora ne-am adresat”, a afirmat viceprimarul oraşului Nădlac, Duşan Somrak, potrivit AGERPRES

Situația de la Nădlac este similară și în comuna Vinga, unde primăria nu mai are fonduri să susțină SMURD-ul.

“În maxim două luni de zile nu vom mai avea bani să susţinem SMURD-ul. Cel mai probabil vom da o hotărâre de consiliu local privind renunţarea la acest serviciu. Am făcut cel puţin două adrese către Ministerul Sănătăţii, am avut o întâlnire anul trecut la Prefectură şi o întâlnire cu reprezentanţii ISU în care ni s-a promis că se va rezolva problema. S-au semnat, de către angajaţii primăriei, acordurile că sunt de acord să fie preluaţi de ISU, dar totul a rămas la acest stadiu”, a arătat primarul comunei Vinga.

Articolul continua mai jos

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca consideră că este nevoie de intervenția Guvernului pentru a salva cele două stații SMURD. Acestea nu deservesc doar localitățile din împrejurimi, ci intervin și la accidentele pe pe autostrada A1.

SMURD Nădlac acoperă zona localităţilor Pecica, Semlac, Şeitin, Peregu Mare şi autostrada A1. SMURD Vinga acoperă zona localităţilor Şagu, Secusigiu, Felnac, Zădăreni. În eventualitatea în care nu există ambulanţă SAJ disponibilă intervine inclusiv în localităţile Fântânele, Frumuşeni şi Zăbrani.

De la începutul anului, SMURD Nădlac a avut 329 intervenţii, iar de când şi-a început activitatea – din anul 2010 până în prezent – 6.395 de intervenţii, adică, în medie, 900 de intervenţii pe an.

SMURD Vinga a avut de la începutul acestui an 400 de intervenţii, iar din 2010 până în prezent, a avut 5.552 intervenţii, ceea ce înseamnă o medie de 800 de intervenţii pe an.

Citește și:

Sute de studenți mediciniști vor să devină paramedici voluntari la SMURD Cluj. Dr. Cristian Ursu: „Tinerii sunt entuziaști și asta ne duce și pe noi mai departe!”

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,919FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Tratamentul intervențional al AVC. Care este protocolul trombolizei intravenoase

Programul de sănătate Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al AVC este derulat la nivel...

Otita medie, boala frecventă a copilăriei

Alături de bolile aparatului respirator superior, otita (infecția urechii) este una dintre cele mai...

Apendicita – Simptome, diagnostic și tratament

Apendicita este una dintre cele mai comune situații de urgență chirurgicale. Apendicita survine cel...

Ce este osteosarcomul, cea mai frecventă dintre tumorile osoase maligne

Ce este osteosarcomul? Osteosarcomul este cea mai frecventă dintre tumorile osoase maligne, reprezentând 30%...

Cum se manifestă glaucomul? Clasificare, factori de risc

Ce este glaucomul? Glaucomul este o afecțiune oculară cronică, de cele mai multe ori...

Virusul herpes – Totul despre herpesul oral si herpesul genital

Virusul herpes simplex sau HSV (herpes simplex virus) face parte din familia herpesviridae. Sunt...