Primăria București a alocat 111 milioane de euro pentru sănătate în 2018

În ultimii doi ani, Primăria Capitalei s-a concentrat pe implementarea unor proiecte de infrastructură medicală și a unor programe de sănătate.
111 milioane de euro pentru sănătate în 2018
 “Un alt domeniu prioritar al actualei administrații este Sănătatea, pentru care în ultimii doi ani au fost alocate bugete record. Doar pentru 2018 fiind prevăzute 111 milioane de euro. Am finalizat proiecte vitale în domeniu: spitalul clinic de copii Dr. Gomoiu, construit de la zero, dotat și utilat la cele mai înalte standarde, Ambulatoriul integrat al spitalului de copii Dr. Gomoiu, realizat cu fonduri europene, și modernizarea Spitalului clinic de ortopedie Foișor. Alte 5 investiții în curs de derulare beneficiază de fonduri de 21 de milioane. Am investit 14,5 milioane de euro în dotări, aparatură și cabinete stomatologice. De asemenea, 10 milioane de euro au fost alocați pentru achiziția a 106 ambulanțe. La acestea se adaugă programul de locuire pentru personalul medical și programe de sănătate, unele dintre ele au deja beneficiari în rândul bucureștenilor”, a declarat Primarul General, Gabriela Firea
 
Investițiile în sănătate au privit atât partea de infrastructură – extinderi și modernizări ale unităților medicale-, dotare cu aparatură și ambulanțe, cât și partea de politici de locuire pentru personal și de sprijin financiar pentru anumite categorii de situații medicale.
Investiții finalizate
– Spitalul Clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu”
A fost finalizat proiectul „Extinderea-modernizarea și echiparea Spitalului Clinic de copii dr. Victor Gomoiu”, primul spital pentru copii construit în Capitală în ultimii 30 de ani.
Noul spital are șase etaje, este construit în curtea actualei unități sanitare, veche de aproape o sută de ani, fiind proiectat și realizat respectând toate standardele UE, dotat cu aparatură și echipamente medicale de ultimă generație.
Proiectul continuă cu construcția, în locul vechiului spital, a unui centru de excelență în oncologie precum și a unui minihotel unde se pot caza însoțitorii copiilor.
Suprafața construită: 19.260 mp (față de 5.660 mp spitalul vechi)
Număr paturi: 222 (față de 157)
Secții nou înființate: 7
Săli de operații: 10 (față de 2 în spitalul vechi)
Locuri de parcare: 124
Costul integral al investiției: 48 milioane euro
–  Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu”
Anul trecut am reușit deblocarea și finalizarea acestui proiect de modernizare, care era pe punctul de a pierde finanțarea europeană. Capitala are acum unul dintre cele mai moderne ambulatorii din țară, care este deservit de 12 medici specialiști, un psiholog, un kinetoterapeut și 14 asistenți medicali.
Au fost înființate 3 cabinete medicale noi: dermatologie, oftalmologie si ortopedie, care se adaugă celor existente –  pediatrie, ORL, neurologie pediatrică, neuropsihiatrie infantilă, psihologie/logopedie, endocrinologie, ginecologie infantilă, alergologie și imunologie.
Valoarea proiectului: 1,6 milioane euro
Fonduri europene: 1,5 milioane euro
11 cabinete funcționale,
– Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor
De anul acesta, Bucurestiul are unul dintre cele mai moderne spitale de ortopedie și traumatologie din Europa, Primăria Capitalei finalizând o investiție pe care am găsit-o blocată, asemeni multor altora.
Noul spital Foișor este o construcție nouă, de 9.000 de mp, 6 etaje, care cuprinde opt săli de operatie, 119 paturi și dotari de ultima generatie.
În completarea acestui proiect, pregătim consolidarea și dotarea clădirii vechi a spitalului Foișor, care este monument istoric și care va fi dedicat exclusiv educației si cercetării.
Cost construcție clădire: 37 milioane euro
Cost aparatură: 12  milioane de euro
– Aparatura medicala pentru cele 19 spitale
În ultimul an, pentru cele 19 spitale aflate în administrarea Municipalității a fost achiziționată aparatură medicală ultramodernă, ambulanțe sau mobilier în valoare de peste 13,5 milioane euro.
– Investitii in cabinetele medicale scolare
În perioada iunie 2017 – iunie 2018, investițiile în cabinetele medicale școlare s-au ridicat la peste 1 milion de euro. Au fost achiziționate 50 de unituri dentare noi și 84 de sterilizatoare cu aburi, pentru cabinetele stomatologice din rețeaua școlară, iar cabinetele de medicină generală au fost dotate cu mobilier și medicamente.
Investiții aflate în derulare 
Primăria Capitalei, prin ASSMB, are în derulare alte cinci investiții pentru modernizarea spitalelor, proiecte ce se ridică la suma de 21 milioane euro
– Construire Ambulatoriu Spital „Dr. Victor Babeș”
– Consolidare și Reabilitare Pavilion A din cadrul Spitalului „Dr. Victor Babeș”
– Bazin de recuperare prin hidrokinetoterapie la Spitalul de boli cronice „Sf. Luca”
– Centru Medical „Sf. Ștefan” și Centru de Referință pentu diabet „N. Malaxa”, în locul fostei Policlinici „Morarilor”
– Proiectarea și execuția unui lift secundar și a scării de evacuare cu targă la Spitalul „Malaxa”.
Investiții în pregătire, pentru care s-au realizat deja documentații
Spitalul Metropolitan
Proiectul propune construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene cu aprox. 1.200 de paturi, care să asigure asistență medicală la cele mai înalte standarde, în special pentru cazurile care necesită o abordare multidisciplinară.
Amplasamentul viitorului spital a fost stabilit pe șoseaua Pipera, pe o suprafață rezultată din alipirea unui teren transferat din domeniul public al statului în cel al Municipiului București și a unui teren aflat în proprietatea Municipalității, de pe care va fi relocată o autobază a RATB.
Spitalul a fost gândit să cuprindă cuprinde secţii pentru care în Bucureşti se înregistrează un deficit de paturi : oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală, mari arşi.
Avantajul construirii unui spital de la zero este că toate circuitele medicale pot fi configurate cu respectarea stricta a normelor legale, ceea ce atrage după sine o calitate ridicată a actului medical.
Stadiu proiect: a fost terminată documentația cadastrală și a fost obținut certificatul de urbanism de la Primăria Sectorului 2. Urmează întocmirea studiului de fezabilitate.
– Reabilitare Maternitatea Bucur secţia internă a Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Ioan  Bucureşti
Stadiul proiectului: Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție și s-a obșinut certificatul de urbanism
Termen de finalizare: 24 de luni.
Costuri: 17 milioane de euro
– Reabilitare Policlinica „11 Iunie”, Sector 4
Stadiul proiectului: urmează demararea procedurii de atribuire a contractului lucrări
Termen de finalizare:18 luni
Reabilitare Policlinica „Iancului”, sector 2
Stadiul proiectului: urmează demararea procedurii de atribuire a contractului lucrări
Termen de finalizare:18 luni
Achiziționarea a 106 ambulanțe 
Am declanșat licitația privind achiziționare a 106 ambulante, în prezent ne aflam în faza de evaluare tehnică a ofertelor, astfel încât, în cel mai scurt timp, să semnăm contractul de achiziție. Ambulantele sunt destinate Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, ramânând în proprietatea Primăriei Municipiului București.
89 de ambulante de tip B
17 ambulante tip C (destinate urgențelor medicale cu prioritate maximă)
Valoarea estimată a achiziției: 10 milioane euro
Programe și campanii aprobate de Consiliul General, aflate în pregătire sau derulare
„Materna Bucuresti”: Acordarea de vouchere în valoare de 2.000 de lei femeilor însărcinate, cu vârsta de peste 18 ani, cu reședința în București de cel puțin 6 luni la data depunerii cererii, după săptămâna a 10-a de sarcină.
Data demarării programului: 11.06.2018
Număr de dosare: 747 (în prima săptămână)
Valoare vocuhere eliberate: 348.000 lei.
“O șansă pentru cuplurile infertile”: proiect care prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 13.800 lei/ cuplu infertil din București, vârsta partenerei fiind între 24-45 de ani, cu indicație medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro.
Perioada de derulare a proiectului: iunie 2018 – decembrie 2019,
Beneficiari: aproximativ 1.000 de cupluri.
Buget: 3 milioane euro
„Newborn – Oncofertilitate”: proiectul, implementat la Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, își propune să ofere o șansă tinerilor diagnosticați cu cancer, care vor să-și prezerve fertilitatea înainte de a începe tratamente oncologice.
Data demarării programului: 1 noiembrie 2018
Număr beneficiari: 138 de femei și 175 de bărbați
Costuri totale: 200.000 euro
„Consultații stomatologice și aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul București”: Proiectul se va desfășura, timp de un an, la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu”. Beneficiari vor fi elevii cu vârste între 7 și 16 ani, cărora li se vor acorda câte 750 lei sau 1500 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic.
Data demarării programului: 17 septembrie 2018
Costuri totale: 200.000 euro.
„Tehnologie revoluționară pentru reducerea infecțiilor nosocomiale cu ajutorul roboților”: proiect, derulat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, prin care incintele și aparatura medicală sunt dezinfectate cu ajutorul luminii ultraviolete emise de o lampă încărcată cu xenon, în deplină siguranță pentru personalul medical și pacienți, într-un timp redus și cu costuri mult mai mici decât metodele convenționale.
Perioada de derulare: 1 septembrie 2018 – 31 mai 2019,
Costuri totale: 200.000 de euro.
„Testarea genetică a cancerului de sân în stadii incipiente” – proiectul presupune acordarea de sprijin financiar în cuantum de 17.000 de lei pentru 1.000 de pacienți diagnosticați cu cancer de sân, în scopul efectuării unei proceduri de testare genetică, care oferă informații relevante despre probabilitatea de reapariție a cancerului în următorii 10 ani de la momentul diagnosticului și despre probabilitatea de răspuns la chimioterapie.
Bugetul total:  3,7 milioane euro
Beneficiari: 300 (2018) + 700 (2019)
Locuințe pentru personalul medical
Primăria Capitalei a publicat anunțul pentru achiziția primelor 100 de locuințe din pachetul de 600 de unități locative destinate personalului medical din spitalele aflate în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
Achiziția celor 600 de unități locative se realizează în trei etape:
Etapa 1: 100 unități locative (iunie 2018)
Etapa 2: 250 unități locative (octombrie 2018)
Etapa 3: 250 unități locative (decembrie 2018)
Citește și
Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari