Școala de cardiologie din Tîrgu-Mureș, condusă de Prof. Dr. Benedek Imre, apreciată de Administrația Prezidențială

Educația, cercetarea, inovația și profesionalismul sunt elemente importante ce caracterizează școala de cardiologie din Tîrgu-Mureș, creată sub conducerea Prof. Dr. Benedek Imre. Rezultatele deosebite, înregistrate de echipa de cardiologi de la Tîrgu-Mureș, au fost remarcate și apreciate de președintele României, Klaus Iohannis, mesajul acestuia fiind transmis de către consilierul de stat Conf. Dr. Diana Loreta Păun în cadrul celei de a XVIII-a ediții a Conferinței Naționale de Cardiologie cu participare internațională ”CardioNet”, ce a avut loc în perioada 4-7 iulie 2018, la Tîrgu-Mureș.

IMG 2892Manifestare comună a Societății Române de Cardiologie și a Societății Maghiare de Cardiologie, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu-Mureș și Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, evenimentul a adus în atenția participanților cele mai noi informații din domeniul cardiologiei dar și a specialităților conexe prezentate de specialiști de seamă din țară și din străinătate. Prin lucrările conferinţei au fost prezentate progresele actuale în domeniul imagisticii cardiace, electrofiziologiei, sindroamelor coronariene acute şi asupra noilor ghiduri europene în diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare.
”Progresul în medicină depășește granițele fizice ale statelor, iar cooperarea între profesioniști prin intermediul rețelelor științifice reprezintă modalitatea cea mai potrivită de a ne uni forțele în lupta cu bolile cardiovasculare, ce reprezintă, în continuare, principala cauză de deces în România. Tendința actuală este acea a creării de spații transnaționale de servicii de sănătate, atât mobilitatea pacienților cât și cea a profesioniștilor în sănătate fiind în creștere la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, trendul fiind acela al facilitării mobilității prin diverse instrumente. Tîrgu-Mureș este un centru de referință regional pentru tratamentul infarctului miocardic acut. Vorbim despre un model de bune practici și am certitudinea că acest model poate fi replicat atât la nivel național în alte domenii ale sănătății cât și la nivel internațional.(…) Centrul medical din Tîrgu-Mureș reprezintă un model de profesionalism, oferind pacienților șansa de a beneficia de tratamente la cele mai înalte standarde, crescând astfel rata de supraviețuire, iar tinerilor medici le oferă șansa dezvoltării profesionale într-un mediu cu adevărat performant.

Mă bucur că acest congres reprezintă o verigă importantă și statornică în crearea de punți de legătură între medicina și cercetarea științifică în domeniul cardiologiei din România și din Ungaria, 18 ediții ale acestui congres reprezentând fără îndoială o dovadă incontestatabilă în acest sens”, a precizat Conf. Dr. Diana Loreta Păun.

Proiecte de cercetare de frontieră, prezentate de tinerii doctoranzi

IMG 2905 2În cadrul Congresului, tinerii doctoranzi au expus o serie de proiecte de cercetare. ”Tinerii doctoranzi din această școală modernă de cardiologie au expus o serie de proiecte de cercetare care sunt proiecte de cercetare de frontieră, generate din alte proiecte de cercetare, câştigate de echipa Clinicii de Cardiologie din Tîrgu-Mureş. Facem cercetare pentru a o pune în slujba bolnavului și, din fiecare rezultat de cercetare, se nasc noi idei, care să ducă la progresul medicinii”, a precizat Prof. Dr. Theodora Benedek, șeful Clinicii de Cardiologie Intervențională din cadrul SCJU Tîrgu-Mureș.

- Articolul continua mai jos-

”În urmă cu doi ani, echipa noastră a câştigat două proiecte de cercetare, între care CardioIMAGE, respectiv PlaqueIMAGE. Cu CardioIMAGE ne-am situat pe primul loc pe ţară, la competiția de proiecte, care presupunea dotarea cu infrastructură de cercetare în imagistică de ultimă performanţă. Pe această platformă de imagistică s-au construit noi proiecte, unul dintre aceste proiecte a fost PlaqueIMAGE, de asemenea câștigat de echipa noastră, care presupune creşterea capacităţii de cercetare prin educarea tinerilor cercetători.

Aceşti tineri şi-au dezvoltat fiecare propria cercetare în domeniul imagisticii, cu corelaţia cu sindroame coronariene acute şi cu diferite alte boli cardiovasculare. De exemplu, unul dintre focusurile principale îl reprezintă posibilitatea de a detecta din timp transformările care au loc în interiorul arterelor coronare, ca să prezici riscul de a face infarct miocardic, înainte ca acesta să se întâmple şi să îl poţi trata, prevenind astfel apariţia infarctului.
Alte tipuri de proiecte au fost imagistica de fuziune, imagistică hibridă, în care se suprapun imagini furnizate de diferite tehnici de imagistică-CT, RMN- sau găsirea de markeri predictivi pentru răspunsul la anumite terapii ultramoderne, cum ar fi crioablaţia sau ablaţia de vene pulmonare în fibrilaţia atrială”, a explicat Prof. Dr. Theodora Benedek. Totodată, a subliniat și importanța creării condițiilor necesare pentru ca tinerii medici să rămână în țară. ”Suntem foarte mândri de entuziasmul acestor tineri, iar prezentările lor au arătat că se poate şi în România. Faptul că acestor tineri le-au fost puse la dispoziţie condiţiile necesare în Clinica de Cardiologie a fost un factor motivant pentru ei să să rămână în ţară, să nu plece şi să fie entuziaşti în ceea ce fac, pentru că fără asta nu poți ajunge la rezultate de excelență”.

IMG 2914

 

Echipa Clinicii de Cardiologie, mândria Prof. Dr. Benedek Imre

Educația, cercetarea, inovația și profesionalismul sunt elemente importante ce caracterizează școala de cardiologie din Tîrgu-Mureș, creată sub conducerea Prof. Dr. Benedek Imre și ”această echipă este mândria mea”, a afirmat acesta în cadrul deschiderii festive a Conferinței CardioNET. ”În momentul de față, Clinica de Cardiologie, prin activitatea științifică și prin cea de câștigare a proiectelor, este cea mai dotată din punct de vedere al aparaturii medicale. Vizitând centre mari din Elveția, SUA alte orașe pot să spun că noi avem tot ceea ce au dânșii, poate ei au într-un număr mai mare. Sunt create premisele unei activități profesioniste, educative-științifice, generatoare de idei noi. Ceea ce este nou este o școală, dar școala s-a format de-a lungul anilor”, a adăugat prof. Dr. Benedek Imre, președintele Congresului.

Sorin Ionescu, board member Dystonia Europe. Ce beneficii au pacienții români

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari