fbpx
Acasă Realitatea medicală Centru de pregătire în simularea medicală la UMF Tîrgu-Mureș

Centru de pregătire în simularea medicală la UMF Tîrgu-Mureș

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Tîrgu Mureș deține acum un Centru de pregătire în simularea medicală. Acesta a fost acreditat de către Societatea Europeană de Simulare în Domeniul Medicinei (SESAM). Centrul de Simulare și Abilități Practice va funcționa astfel în perioada 2018-2022, fiind, totodată, primul și singurul centru acreditat internațional din România.

Reuniunea anuală SESAM din Bilbao, Spania a avut loc în perioada 27-29 iunie și a inclus ceremonia de acreditare, la care a fot prezent și conf. dr. Szederjesi János, coordonatorul Centrului de Simulare și Abilități Practice, căruia i-a fost înmânată distincția de acreditare.

Potrivit reprezentanților UMF Tîrgu-Mureș, o echipă de auditori SESAM a vizitat, în luna decembrie a anului trecut, Centrul de Simulare și Abilități Practice. Cu această ocazie au fost evaluate activitățile curriculare și extracurriculare, procedurile efectuate în cadrul Centrului, precum și infrastructura didactică și de cercetare. Specialiștii au precizat faptul că sunt respectate toate criteriile și principiile de acreditare, iar Centrul a primit statutul de acreditare SESAM pentru o perioadă de patru ani.

Articolul continua mai jos

Centrul de Simulare și Abilități Practice este organizat în trei departmente: „Basic Skills”, „Medical Simulation”, și „Pacient standardizat”.

De-a lungul timpului au fost instruiți peste 17.000 de studenți, Centrul fiind considerat cel mai modern centru de simulare în medicină din țară.

 

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,920FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Totul despre somn – Tulburări ale somnului

Totul despre somn - Somnul reprezintă o stare fiziologică de limitare a conștiinței. Conștiința...

Ce este psoriazisul? Cauze, simptome, tratament

Ce este psoriazisul? Psoriazisul este o boală de tip cronic cu determinism genetic, caracterizată...

Hipotiroidismul – generalități, cauze, simptome, diagnostic, tratament

Cel puțin o dată , fiecare dintre noi a întâlnit măcar o persoană care...

Constipația – Cauze, simptome, factori de risc, tratament

Constipația este o problemă de sănătate frecvent întâlnită, însă puțini pacienți înțeleg cu exactitate...

Ce sunt alergiile alimentare? Cauze, tipuri, diagnostic, tratament

Ce sunt alergiile alimentare? Alergia alimentară este o reacție exagerată a sistemului imunitar la...

Salpingita și complicațiile ei – tot ce trebuie să știi

Salpingita este cunoscută, în mod obișnuit, drept inflamația trompelor uterine și este diagnosticată, într-un...