Profesor Lea Baider

Asociația Pentru Servicii și Comunicare în Oncologie (APSCO), afiliată Facultății de Sociologie și Asistență Socială de la Universitatea Babeș – Bolyai, va organiza azi, 22 iunie 2018, de la ora 9:00 până la ora 17:00, la Cluj-Napoca, un atelier extraordinar cu doamna Profesor Lea Baider din Israel, unul dintre fondatorii psiho-oncologiei. Dânsa este psiholog clinician și psihoterapeut la Spitalul Hadassah din Ierusalim.

Tema evenimentului este “Pacienții cu cancer în familie și cuplu”, bazat pe dovezi științifice și cazuri clinice. Atelierul de o zi este destinat specialiștilor psihosociali care lucrează în oncologie (psihologi, asistenți sociali, consilieri, pastori, etc.). Cancerul îl afectează nu numai pe pacient, ci și pe fiecare membru al familiei în parte. Cancerul afectează familia din punct de vedere emoţional, cognitiv şi comportamental, adesea schimbând rutinele zilnice, planurile de prezent și de viitor, sentimentele și intuițiile despre sine și despre ceilalți din cadrul familiei.

Familia contează în experiența cancerului. Conform Cartei albe privind îngrijitorii pacienților cu cancer (2017) elaborată de Coaliția Europeană a Pacienților cu Cancer (ECPC) și Eurocarers în prezent aproximativ 80% din îngrijirea persoanelor afectate de cancer în întreaga UE este oferită de către membrii familiei și alți îngrijitori informali. Cu toate acestea, familia însăşi este adesea profund afectată de boala oncologică. Cancerul amenință să separe pacientul de membrii familiei atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic. Familia – și mai ales partenerul/partenera – nu pot fi priviți ca susţinătorii fireşti ai pacienților cu cancer, ci mai degrabă ca un sistem care are el însuşi nevoie de ajutor și sprijin.

RECOMANDĂRI ZM:  COPAC a demarat proiectul ”Comunică cu medicul tău!”

Workshopul va avea loc în Sala de conferinţe a Hotelului Universitas UBB, Str. Plopilor, nr. 54.

http://www.psychooncology.ro/prof-lea-baider-la-cluj-napoca/

Vă recomandăm cursurile gratuite de psihooncologie în limba română de la IPOS. În acest context cursul: “Cancerul: o afacere de familie” de la Prof. Dr. Lea Baider.