Bolile pulmonare cronice obstructive pot deveni în 2030 a treia cauza de deces în lume

Specialiștii români în pneumologie se reunesc la București în perioada 22-23 iunie 2018, în cadrul celei de a VII-a ediții a Conferinței Managementul Bolilor Pulmonare. Devenită o tradiție în peisajul celor mai importante evenimente medicale din România, manifestarea se adresează atât medicilor pneumologi, cât și medicilor de familie, alergologi, oncologi și interniști. Evenimentul organizat științific de către Societatea Română de Pneumologie, se desfășoară pe parcusul a două zile în care se vor prezenta și dezbate ultimele noutăți și abordări din domeniul pneumologiei.

Societatea Română de Pneumologie este o societate activ implicată în problematica bolilor pulmonare în toate aspectele ei: științific și educațional, informativ dar și ca partener profesional pentru identificarea strategiilor și politicilor de sănătate din domeniu. Prin acestă conferință anuală aducem informații noi din domeniu, în primul rând în atenția publicului țintă principal al acestei manifestări, respectiv tinerii medici (rezidenți și specialiști), dar și în atenția celorlalți participanți.
Pe lângă partea educațională, evenimentul este o platformă de discuții între medici, autorități și reprezentanții asociațiilor de pacienți și mass-media, discuții care au rolul de a identifica soluții concrete atât pentru creșterea eficienței managementului bolilor pulmonare la nivel national, cât și pentru informarea opiniei publice despre problematica acestei afecțiuni”, a declarat prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președinte al Societății Române de Pneumologie.

Bolile respiratorii cronice sunt afecțiuni ale căilor respiratorii și ale altor structuri ale plămânului. Unele dintre cele mai frecvente sunt boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), astmul, TBC-ul, bolile pulmonare ocupaționale și hipertensiunea pulmonară. Conform Societății Române de Pneumologie, incidența bolilor pulmonare în România este mare și are un impact social semnificativ.
Conferința este coordonată științifică de către prof. dr. Florin Mihălțan.
Dintre temele dezbătute în cadrul conferinței amintim:
 Adevăr și incertitudine asupra factorilor de risc în bolile respiratorii
 Coinfecția TB-HIV – provocări și soluții
 Paradoxul obezității – factor de risc sau de protecție la pacienții cu BPOC?
 Ventilația non-invazivă în BPOC stabil
 Reabilitarea pulmonară și modificarea stilului de viață
„Patologia pulmonară implică de multe ori o colaborare interdisciplinară între specialiștii din pneumologie și domeniile conexe. An de an, în cadrul conferinței aducem cele mai noi descoperiri și studii de caz. În acest mod susținem activitatea de educație continuă atât de necesară tinerilor medici și sprijinim creșterea calității actului medical în managementul afecțiunilor pulmonare, cu efect direct asupra calității sănătății pacienților. Pentru Societatea Română de Pneumologie și pentru toți specialiștii din domeniu din România, prevenția și controlul eficient al afecțiunilor pulmonare trebuie să fie o prioritate”, a declarat prof. dr. Florin Mihălțan.

La nivel mondial, în 2016, se estima existența a 251 de milioane de persoane diagnosticate cu BPOC. Anual, mai mult de 3 milioane de persoane mor din cauza acestor afecțiuni, ceea ce reprezintă 5% din total decese. Peste 90% din decesele cauzate de BPOC au loc în țările slab sau mediu dezvoltate (1).

- Articolul continua mai jos-

Milioane de persoane suferă de afectiuni cronice respiratorii ne-diagnosticate, iar aceste afecțiuni sunt de multe ori neglijate (2). OMS estimează că, până în 2030, bolile pulmonare cronice obstructive vor deveni a treia cauza de deces în lume (3).

1) http://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/chronic-obstructive-pulmonary-disease-(copd)
(2) http://www.who.int/gard/GARD_sign_up/en/
(3) http://www.who.int/respiratory/en/

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari