Radu Gănescu, despre EPF: ’’Important este să aducem cât mai multă informație, cât mai multe proiecte de la nivel european’’

Radu Gănescu, noul vicepreşedinte al European Patient Forum (EPF), a precizat că, ocuparea noii funcții reprezintă o onoare, atât pentru el însuși, cât și pentru Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România pe care o conduce. Alegerile au avut loc în urmă cu câteva zile. Anterior, Radu Gănescu a ocupat funcţia de trezorier a European Patient Forum pentru două mandate succesive începând din 2014.

„Este o onoare şi pentru mine şi pentru COPAC să fiu ales într-o astfel de funcţie. În ultimii ani, colaborarea COPAC cu organizaţii din alte ţări şi cu reţelele europene a fost tot mai strânsă. Sper ca toate proiectele şi colaborările la nivel european să susţină accesul pacienţilor la tratamente şi îngrijiri medicale de o calitate tot mai bună”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.

Ce beneficii aduce colaborarea COPAC – EPF?

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România face parte din EPF din anul 2010 și este singura organizație din România inclusă în European Patient Forum. Referitor la această colaborare, Radu Gănescu preciza că este primordial accesul la informație, lucru care facilitează implementarea proiectelor de la nivel european în România, proiecte care vizează organizațiile de pacienți din țară.

’’Ideea participării noastre la nivel european există pentru că suntem o Uniune Europeană unită, suntem cetățeni ai acestei Europe și vrem să beneficiem de aceleași drepturi și de aceleași tratamente ca și cetățenii celorlalte țări europene. Important pentru noi este să aducem cât mai multă informație, cât mai multe proiecte de la nivel european și să le implementăm la nivel național pentru organizațiile de pacienți din România și pentru pacienții din România’’, declara Radu Gănescu pentru Ziar Medical.

- Articolul continua mai jos-

În urma colaborării cu EPF, COPAC a implementat, în România, începând din anul 2014, Capacity Building Programme. Acesta este program desfășurat de European Patient Forum la nivel european care poate ajuta asociațiile de pacienți în direcția unui management de calitate.

’’Capacity Building Programme presupune capacitatea asociațiilor de pacienți de a-și îmbunătăți managementul și performanțele, de a deveni din pacienți și reprezentanți ai pacienților, adevărați profesioniști, în ideea în care ar putea sau ar trebui să facă lobby advocacy, să fie în dialog permanent cu autoritățile, cu presa, cu ceilalți actori din sănătate și pentru aceste lucruri trebuie, cumva, să performezi. Din păcate, noi suntem la începutul evoluției societății civile ca reprezentanți ai pacienților și atunci avem nevoie de foarte multă învățare, de foarte multă specializare și avem nevoie de Bruxelles și de asociațiile performante care sunt la nivel european să vină alături de noi și să ne sprijine’’, a precizat Radu Gănescu.

COPAC este singura organizație din România membră a European Patient Forum iar implicarea președintelui în boardul EPF reprezintă o participare activă la tot ceea ce înseamnă decizii active sau proactive la nivel european.

„Putem să abordăm tendințele, putem să discutăm despre directive cross-border, despre lucruri care afectează pacientul român. Acesta este avantajul pe care l-am văzut, de care putem profita, pe care îl putem aduce către cetățenii României și către pacienții din România’’, explica președintele COPAC.

Printre obiectivele importante trasate de COPAC pentru anii următori se numără găsirea unor linii de dialog și de comunicare cu autoritățile pentru a îmbunătăți legislația din România. Radu Gănescu militează pentru includerea reprezentanți ai asociațiilor de pacienți în cadrul Ministerului Sănătății, a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, inclusiv în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului.

Pentru prima dată în istoria EPF, din board-ul acesteia fac parte doi români; Gabriela Tănășan ocupă funcția de trezorier din partea European Network for (ex)-Users and Survivors of Psychiatry. Din boardul EPF mai fac parte Marco Greco – preşedinte, Stanimir Hasurdjiev, Hilkka Karkkainen, Elisabeth Kasilingam, Marzena Nelken, Cor Oosterwijk şi Michal Rataj.

- Articolul continua mai jos-

European Patients Forum este o organizaţie umbrelă la nivel european care susţine drepturile pacienţilor din întreaga Europă. EPF numără 72 membri reprezentând organizaţii pe boli cronice la nivel naţional şi european.

Citește și Problemele pacienților români, subiectul unui raport ce urmează a fi prezentat autorităților de către COPAC. Care sunt concluziile

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari