Prima operație intervențională la inimă cu hologramă din România

MedLife, liderul serviciilor medicale private din România, lansează o nouă premieră în anul 2018: prima operație intervențională la inimă cu hologramă din România, transmisă în direct. Operația se va desfășura azi, 12 iunie 2018, începând cu ora 18:30, la AngioLife (parte din MedLife) și va fi realizată de dna. Dr. Florina Pinte, medic primar cardiologie intervențională.

Cei care vor urmări transmisiunea vor avea parte de o experiență plină de emoție și suspans, pentru că vor putea vedea tot ce se întâmplă în sala de operații devenind, pentru un moment, parte din echipa medicală.

Mai mult decât atât, în timpul intervenției, ei vor avea un moment dedicat în care vor putea ține în mâini holograma unei inimi umane, care va putea fi văzută cu ajutorul unei prisme.

Cum poate fi văzută holograma?

- Articolul continua mai jos-

Holograma inimii umane este o experiență pregătită special pentru utilizatori, iar aceștia o pot viziona cu ajutorul unui telefon sau a unei tablete, pe care va fi așezat un obiect sub formă de prismă. Aceasta va permite privitorilor să aibă o perspectivă completă asupra procesului prin care se acționează asupra inimii. Întreaga experiență este una inedită, menită să educe și să informeze publicul, dar și să strângă relația dintre oameni și actul medical.

Pentru cei care nu au la îndemână o prismă, organizatorii au pregătit un tutorial https://www.youtube.com/watch?v=PkO7l070kSY

Prima operație intervențională la inimă cu hologramă din România

Dna Dr. Florina Pinte, medic primar cardiologie intervențională și doctor în științe medicale, cea care va realiza operația în direct, a realizat peste 50.000 de proceduri diagnostice (coronarografii, cateterisme cardiace în malformații congenitale de cord și boli valvulare, arteriografii carotidiene, renale și periferice ale membrelor inferioare și superioare), precum și numeroase proceduri intervenționale de tratament.

Procedura intervențională pe care dna. Dr. Florina Pinte o va realiza are ca scop tratarea unei malformații cardiace congenitale denumită persistență de canal arterial (PDA). PDA este o maladie care apare atunci când canalul arterial al unui nou născut nu se închide după naștere, permițând astfel sângelui să treacă din circulația sistemică în cea pulmonară. Pacienții cu PDA medie sau mare pot prezenta simptome ce variază de la respirație grea la efort până la insuficiență cardiacă.

Transmiterea unei intervenții cardiologice în direct vine cu provocările sale, dar dorința de a schimba întreaga țară, respectul pentru pacienți, profesionalismul și excelența bunelor practici poziționează MedLife în ipostaza candidatului potrivit pentru o astfel de experiență.

- Articolul continua mai jos-

Intervenția va fi comentată în direct de specialiști, care vor detalia pas cu pas ce se întâmplă în sala de intervenții, o adevărată oportunitate de învățare și informare pentru cei care vor urmări transmisiunea. Astfel, pacienții pot înțelege mult mai bine ce se întâmplă în spatele ușilor sălii de operații și se pot familiariza cu strategia medicală abordată de către medici în astfel de cazuri. În plus, rezidenții, dar și medicii specialiști care nu au acces la astfel de intervenții, pot urmări și învăța noi tehnici operatorii.

”Atunci când ne-am propus să Facem România Bine, ne-am luat acest angajament la nivel personal, fiecare dintre noi. Performanța actului medical și serviciile de calitate, dar și tehnologiile medicale perfomante pe care le avem la MedLife, fac parte din această promisiune și reprezintă o parte din resursele noastre, care ne permit să tratăm fiecare pacient conform așteptărilor din 2018 și chiar mai mult”, a declarat Ina Bădărău, PR Manager MedLife.

Evenimentul face parte din campania ”Tehnologia de mâine”, care se concentrează pe avantajele incontestabile ale evoluției tehnologiei în domeniul medicinei. MedLife investește permanent în tehnologie de ultimă oră, revoluționând astfel felul în care sunt abordate afecțiunile cu care ne confruntăm zi de zi. Importanța stabilirii unui diagnostic corect, a depistării unei afecțiuni aflate în stare incipientă, a efectuării unor intervenții complexe sunt principalele motive pentru care tehnologia trebuie să facă parte din actul medical.

Puteți găsi mai multe detalii pe pagina de eveniment: https://www.facebook.com/events/872454902964299/

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari