fbpx
Acasă Ştiri Medicale Abuzul asupra copilului trece de multe ori nu atât neobservat, cât neraportat

Abuzul asupra copilului trece de multe ori nu atât neobservat, cât neraportat

Copilul mic este neglijat – lăsat flămând, nesupravegheat, cu risc de accident. Copilul preşcolar este bătut. Copilul şcolar mic este bătut şi umilit, în familie şi în public. În 90% dintre cazuri, abuzul apare în familie, în vreme ce cazuri severe de abuz emoţional, sexual sau de exploatare prin muncă apar la şcoală sau în mediul instituţional. Sunt datele directe ale ultimei cercetări realizate de Organizaţia Salvaţi Copiii România, ale cărei concluzii arată că sistemul de protecţie socială a copilului victimă a abuzului are hibe majore, în ceea ce priveşte raportarea cazurilor şi asumarea responsabilităţilor.

Deşi 75% dintre sesizările diverşilor profesionişti către instituţiile cu responsabilităţi în domeniul protecţiei copilului, au fost confirmate, la fel ca 58% dintre cele ale persoanelor fizice, 68% din cele ale copiilor şi 73% din autosesizările DGASPC, abuzul asupra copilului trece de multe ori nu atât neobservat, cât neraportat.

Cine trebuie să sesizeze abuzul şi ce fac mai departe toţi actorii implicaţi în sistem – servicii sociale, medicale şi de sănătate mintală, instituţii responsabile cu aplicarea legii, servicii educaţionale? Prin descrierea traseului copilului-victimă, cercetarea realizată de Organizaţia Salvaţi Copiii şi-a propus să identifice categoriile de specialişti implicaţi “de facto” în identificarea cazurilor de abuz, neglijare sau exploatare şi a modului în care aceştia colaborează în referirea cazurilor, iar, pe de altă parte, diferitele aspecte vulnerabile în relaţia dintre aceşti specialişti şi posibile soluţii de adresare a acestora.

Articolul continua mai jos

Unde apare abuzul asupra copilului

Datele culese de la specialişti arată că:

familia (de provenienţă sau extinsă) reprezintă mediul în care apar cele mai multe cazuri de abuz împotriva copilului (90%). Aici apare şi aşa-numitul “abuz invizibil”, nereclamat şi dificil de identificat de instituţiile de protecţie a copilului.

20% dintre responsabilii din sistem identifică mediul şcolar ca fiind locul unde se desfăşoară în mod frecvent abuzuri.

Anumite tipuri de abuz, în special abuzul sexual şi exploatarea prin muncă, sunt identificate majoritar în cadrul “altor instituţii sociale”, însă este imposibil de precizat care sunt acestea, datele colectate în acest moment la nivel naţional nemenţionând acest lucru.
Abuzul, pe grupe de vârstă 0-3 ani. În cazul copiilor cu vârsta sub trei ani, neglijarea, voluntară sau involuntară, este identificată ca fiind principala formă de violenţă asupra copilului.

În această categorie de vârstă sunt raportate de asemenea accidente urmare a lipsei de supraveghere parentală, precum şi agravări ale stării de sănătate a copiilor, urmare a refuzului tratamentului medical din considerente religioase. Profesioniştii din domeniul medical subscriu fenomenului de neglijare din perspectiva dreptului la sănătate, refuzul vaccinării.

3-6 ani. În cadrul acestei categorii de vârstă sunt menţionate cazuri de abuz sexual împotriva copiilor şi de abuz fizic grav.

6-11 ani. După vârsta de 6 ani, când majoritatea copiilor intră în colectivitate, apare o diversificare atât a mediilor potenţial abuzive, dar şi a tipurilor de abuz.

Abuzul fizic uşor şi abuzul emoţional sunt tolerate social chiar şi în contexte sociale / spaţii publice, fără a fi reclamate. Mai mult decât atât, dacă aceste forme de abuz sunt manifestate în mediul familial, toleranţa socială creşte şi mai mult: “cum nu-mi place mie să se bage cineva în familia mea, aşa nu mă bag nici eu”.

Diana Stănculeanu, psihoterapeut Salvaţi Copiii România, atrage atenţia asupra toleranţei tacite care există în societate, în special în comunităţile închise, atunci când un copil este victimă a abuzului: “Din păcate, nu este vorba doare despre sincopele unui sistem tehnic de identificare şi raportare a victimei, ci şi de o anumită pasivitate, chiar rezistenţă culturală. Încă trăim în ţara în care o palmă la fund nu poate decât să îl ambiţioneze pe copil, nu-i aşa?, şi în care abuzul emoţional este atât de insiduos, încât e foarte greu de corectat”.

Frecvenţa tipurilor de abuz la copilul de vârstă mică

79% dintre specialiştii intervievaţi în demersul de investigare identifică neglijarea ca fiind cea mai frecventă formă de abuz în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 11 ani.
Abuzul emoţional este considerat de aproximativ două treimi dintre profesioniştii intervievaţi ca fiind a doua cea mai frecventă formă de abuz în cazul copiilor cu vârsta sub 11 ani.

Aproape jumătate din respondenţi consideră că abuzul fizic afectează în mod deosebit, din perspectiva frecvenţei, copiii cu vârsta sub 11 ani. Aceştia apreciază că, în majoritatea cazurilor vorbim de un abuz fizic uşor (pălmuire, tras de urechi, tras de perciuni), care apare majoritar în familie, fiind generat de ” o cultură a violenţei, a educaţiei prin violenţă”.

Astfel, abuzul fizic devine tolerat social, încurajat uneori sau definit ca “metodă educaţională”. Totodată, acest tip de abuz, cel fizic uşor, nu este decât marginal reclamat, fiind parte a “abuzului invizibil”.

3% dintre respondenţi afirmă că întâlnesc foarte des infracţiuni contra vieţii sexuale (viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, incest). O parte a experţilor intervievaţi atrag atenţia că unele abuzuri sexuale pot trece neobservate / neidentificate, copiii nefiind crezuţi, sau pot fi ascunse, “de ruşine”, de părinţi.

Traseul copilului-victimă în sistem

Jumătate dintre profesioniştii care interacţionează preponderent cu potenţiale victime ale violenţei, mai ales cu copii de vârstă mică, respectiv medici de familie, medici pediatri, medici şcolari, cadre didactice şi persoane din conducerea unităţilor de învăţământ, nu au beneficiat de formare profesională în domeniul recunoaşterii şi identificării copiilor victime ale abuzului, precum şi a prevederilor legale în vigoare.

În ceea ce priveşte consilierii şcolari, aceştia, deşi au accesat informaţii de specialitate pe tema recunoaşterii şi identificării unui copil cu suspiciune de abuz/ neglijare, se confruntă cu dificultăţi în identificarea situaţiilor de violenţă, mai ales a celor din afara mediului şcolar, în principal din cauza numărului mare de elevi alocat unui consilier şcolar (aproximativ un consilier la 800 de copii), necesităţii acordului părintelui pentru a discuta individual cu copilul, neidentificării la clasă a cazurilor de abuz, mai ales în cazul abuzului fizic uşor sau a celui emoţional.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra hibelor din sistemul de protecţie a copilului, care fac ca victima să fie vulnerabilizată o dată în plus: “Pe lângă faptul că acestui copil i s-a întâmplat ceva rău, că îi este frică, el rămâne singur, pe parcursul acestui proces în care adulţii responsabili trebuie să intervină şi să îl pună la adăpost. Traumei iniţiale, aşadar, i se adaugă acum trauma de a nu fi ajutat, de a nu fi salvat de cei mari, cei care ar trebui să îl protejeze. Tocmai de aceea am vrut să aflăm unde sunt verigile vulnerabile în sistemul de raportare a abuzului asupra copilului mic, pentru a putea interveni”.

Adina Codreş, consilier superior în cadrul Autorităţii Naţionale cu privire la Drepturile Copilului şi Adopţie a evidenţiat constrângerile naţionale pe care România le are în acest moment pentru a face progrese în protejarea copiilor împotriva violenţei, afirmând în acelaşi timp: “Noi toţi suntem parte a sistemului de identificare şi referire. Actele normative nu sunt cunoscute însă, legea nu este citită. Aspectele legislative trebuie transpuse în fişele de post pentru ca sistemul să funcţioneze”.

Mai mult, se remarcă o lipsă acută a serviciilor de asistenţă şi consiliere psihologică pentru victimă şi agresor în cazul comunităţilor defavorizate, mai ales în cazul celor din mediul rural.

Serviciile oferite în caz urgenţă în situaţii grave de violenţă în familie sunt şi ele insuficiente, iar colaborarea dintre autorităţile implicate este defectuoasă.

În ceea ce priveşte serviciile pentru agresor, deşi acesta poate beneficia de consiliere psihologică, în baza unei hotărâri judecătoreşti, niciunul dintre participanţii implicaţi în eşantionul de cercetare nu a fost în măsură să exemplifice un caz în care agresorul să fi beneficiat de servicii dedicate.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,920FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Bronhopneumopatia obstructivă cronică – conduita terapeutică nemedicamentoasă

Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) reprezintă un grup de boli care include bronșita cronică și...

Ce este anemia? Tipuri de anemii, simptome, factori de risc, tratament

Ce este anemia? Conform dicționarelor medicale, anemia este definită ca scăderea cantității sau a...

Laringita acută, abordare terapeutică

Laringita acută este o inflamație a laringelui, cauzele afectării acestuia fiind în principal de...

AVC trebuie abordat complex, de la prevenţie până la neurorecuperare

Accidentul Vascular Cerebral ( AVC ) trebuie abordat într-o manieră complexă, încă de la...

Virusul herpes – Totul despre herpesul oral si herpesul genital

Virusul herpes simplex sau HSV (herpes simplex virus) face parte din familia herpesviridae. Sunt...

Sinuzita – simptome, tratament și complicații

Sinuzita – simptome, tratament și complicații. SFATUL MEDICULUI prof. dr. Maria Beuran, medic primar...