Progrese importante în ortopedia romanească. Trei operații de protezare bilaterală, într-un singur timp operator

Trei operații de protezare bilaterală au fost efectuate în decurs de o săptămână, în luna mai a acestui an. Prima intervenție a constat în montarea a două proteze în cazul unei paciente în vârstă de 46 de ani, cu șold displazic bilateral care a însemnat inegalitate de membre, durere și dificultăți de mișcare. Operația a fost un succes și pacienta a fost mobilizată în seara operației.

„Sunt mulțumit de soluția identificată pentru această artroplastie bilaterală simultană, în aceeași procedură minim invazivă, fără sacrificiu muscular și cu pierdere sangvină redusă”, a declarat dr. Dinu Gabriel, medic primar ortopedie și traumatologie, doctor in medicina, cu competențe în chirurgia artroplastică și în chirurgia artroscopică, Spitalul Clinic de Urgență București.

Următoarea pacientă a fost diagnosticată cu gonartroză bilaterală și i-au fost implantate două proteze de genunchi în cadrul aceleiași intervenții. Datorită vârstei tinere a pacientei s-a optat pentru o proteză care să îi permită un grad crescut de flexie postoperatorie și desfășurarea activităților zilnice cu aceeași intensitate ca înainte de instalarea simptomelor. Dacă în cazul unui pacient vârstnic așteptarea principală de la proteză este legată de îndepărtarea durerii, pentru un pacient tânăr este importantă reluarea tuturor activităților sale, inclusiv practicarea sporturilor preferate.

Cel de-al treilea pacient a avut un diagnostic de necroză de cap femural, o afecțiune întâlnită în general la pacienții tineri, cu vârsta sub 50 de ani, și care se manifestă cel mai adesea bilateral. S-a utilizat de asemenea un abord minim invaziv, cu conservarea musculaturii și o incizie de dimensiuni reduse, pacientul având o mobilizare rapidă, umblând fără cadru încă din a doua zi după operație.

- Articolul continua mai jos-

În urmă cu câțiva ani, aceste operații erau extrem de dificil de realizat, presupuneau săptămâni în șir de recuperare și dureri profunde pentru pacienți. Tehnologia și tehnica chirurgicală au avansat, așadar, în prezent, după o astfel de operație, pacientul se poate ridica în aceeași zi, iar în 24 de ore poate pleca acasă pe propriile picioare. În cazul pacienților operați bilateral de șold sau genunchi, spitalizarea durează mai mult, dar pacienții își pot relua stilul de viață într-un timp mult mai scurt decât în cazul a două intervenții succesive.

„Artroplastia bilaterală este un procedeu de ales în cazul pacienților cu status biologic bun și care au o afectare a șoldurilor semnificativă bilaterală. Rezolvarea separată ar fi însoțită de deficit funcțional postoperator și există riscul de a nu se rezolva problema inegalității membrelor. De asemenea, intervalul dintre două intervenții trebuie luat în calcul, acesta fiind de minimum 6 luni. În ultima săptămână am operat trei pacienți cu indicație de proteză bilaterală, unul având o displazie de șold, al doilea o gonartroză avansată la ambii genunchi și al treilea cu un diagnostic de necroză de cap femural bilaterală”, a menționat medicul ortoped Dinu Gabriel.

Echipa care a realizat intervențiile a fost formată din medicul ortoped Gabriel Dinu, medicul ortoped Ștefan Ruianu, medicul ortoped Carmen Manoli și medicul anestezist Alexandra Manoleli.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari