Alături de tine, zâmbim, în Şase, campanie dedicată sănătăţii orale din Sectorul 6

Primăria Sectorului 6, prin Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie”, lansează o campanie dedicată sănătăţii orale a membrilor comunităţii.

Plecând de la recomandarea medicilor stomatologi ca igiena orală să fie efectuată două minute, de două ori pe zi, titlul campaniei: „Când doi ori doi fac şase, zâmbeşte!” sugerează obiectivele de sensibilizare şi de conştientizare a publicului – ţintă, anume cetăţenii Sectorului 6.

Deşi asigurarea igienei orale ar trebui să facă parte din rutina zilnică a fiecărei persoane, indiferent de vârstă, din păcate România se află pe ultimele locuri din Europa la acest capitol. Studiile arată că 19% din populaţia ţării (adică 1 din 5 persoane), cu precădere populaţia provenită din mediul rural, nu s-a spălat niciodată pe dinţi. Aceleaşi studii spun că într-un an, un român foloseşte, în medie, mai puţin de două tuburi de pastă de dinţi. Astfel s-a ajuns ca 72% dintre români să aibă probleme cu dantura (carii, tartru, halenă), iar pentru mulţi dintre aceştia costurile tratamentelor stomatologice depăşesc resursele financiare de care dispun.

Pentru început, campania se va adresa copiilor şi persoanelor de vârsta a treia aflate în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

- Articolul continua mai jos-

Timp de două săptămâni, medicul stomatolog al Centrului de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie” se va deplasa în centrele sociale pentru copii, dar şi la sediile celor 6 cluburi ale seniorilor din comunitate, pentru a-i încuraja pe toţi beneficiarii să adopte un comportament adecvat în vederea menţinerii sănătăţii orale.

500 de copii şi 300 de persoane în vârstă vor fi astfel informaţi cu privire la metodele corecte de întreţinere a unei danturi sănătoase şi importanţa acesteia pentru fiecare dintre noi. În cadrul vizitei efectuate la Centrul pentru Copii cu Deficienţe de Auz „Domniţa Bălaşa”, medicul stomatolog a beneficiat de ajutorul unui cunoscător al limbajului semnelor.

Întâlnirile au ca scop conştientizarea greşelilor în rutina zilnică în privinţa sănătăţii orale, formarea unor deprinderi sănătoase şi încurajarea tratamentului precoce al potenţialelor probleme dentare, pentru a evita îngrijirile tardive, mai dificile şi mai costisitoare.

Pe raza Sectorului 6, cetăţenii pot beneficia de tratamente stomatologice de calitate, decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, persoanele aparţinând categoriilor sociale defavorizate având posibilitatea de a accesa servicii medicale subvenţionate.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 dezvoltă programe şi acordă servicii sociale pentru cetăţenii defavorizaţi sau aflaţi în situaţii de risc, cu domiciliul legal pe raza sectorului. Starea de sănătate a populaţiei este o condiţie necesară a integrării sociale şi, prin urmare, o preocupare permanentă a serviciilor sociale acordate comunităţii.

Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie” de pe Bulevardul Uverturii nr. 81 din Sectorul 6, acordă servicii medicale de specialitate pentru persoanele interesate, oferind reduceri sau gratuitate pentru membrii comunităţii care aparţin categoriilor sociale defavorizate.

Mai multe detalii pe https://www.nectarie6.ro

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari