Cancerul de vezică urinară – denumit în limbaj de specialitate cancer urotelial – este pe locul 5 ca incidenţă dintre toate tipurile de cancer, la nivel global. Peste 430.000 cazuri sunt diagnosticate în fiecare an, în întreaga lume, în acelaşi timp înregistrându-se peste 165.000 de decese.

Conform ultimelor statistici Globocan, în România sunt diagnosticate anual 3.825 noi cazuri, însă 1.471 dintre bolnavi pierd lupta cu boala. Specialiştii estimează că aproximativ 1 din 10 cazuri de cancer a metastazat deja, la momentul diagnosticului. Cancerul de vezică urinară apare mai des la bărbaţi decât la femei, iar 9 din 10 pacienţi au vârsta de peste 55 de ani.

“Cancerul urotelial este o afecţiune malignă despre care se vorbeşte mai puţin, însă este extrem de agresivă şi cu o rată a mortalităţii mai mare decât în cazul altor forme de cancer. Dacă în cazul cancerului de sân, supravieţuirea la 5 ani de la momentul diagnosticului poate fi de peste 90%, numai aproximativ 5% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer metastazat de vezică urinară mai sunt în viaţă după 5 ani de la momentul diagnosticului”, declară dr. Polixenia Iorga.

Care sunt cauzele apariţiei cancerului de vezică urinară?
Principalul factor de risc în apariţia acestui tip de cancer este fumatul. Fumătorii au un risc de trei ori mai mare decât nefumătorii, de a dezvolta cancer de vezică urinară. Fumatul este responsabil pentru aproximativ jumătate din cazurile de cancer de vezică urinară diagnosticate în fiecare an la nivel global.

Rinichii au rolul cheie de a filtra substanţele chimice nocive din sânge, ce sunt depozitate în vezica urinară, pentru a fi eliminate. Din această cauză, substanţele toxice cauzate de fumat reprezintă cel mai important factor de risc pentru cancerul de vezică urinară.

Alţi factori de risc includ:
– Vârsta: 9 din 10 pacienţi au vârsta de peste 55 de ani, boala fiind rar diagnosticată la persoane mai tinere de 40 de ani
– Expunerea la anumite chimicale, cum ar fi arsenicul sau substanţele chimice folosite la fabricarea vopselurilor sau în industria textilă şi a pielăriei
– Tratamente anterioare împotriva cancerului, mai ales cu medicamente pe bază de ciclofosfamide sau radioterapie
– Boli cronice inflamatorii ale vezicii urinare, cum ar fi infecţii urinare sau cistite repetate
– Un istoric familiar de cancer: deşi cauzalitatea genetică este rară, riscul de a dezvolta acest tip de cancer creşte dacă au fost cazuri în familie

Care sunt simptomele ce ar trebui să ne trimită la medic?

RECOMANDĂRI ZM:  Producătorii dau asigurări că vor redirecționa spre România imunoglobulină

Cele mai frecvente simptome care ar trebui să ne trimită la medic sunt:
– Sânge în urină
– Dureri abdominale
– Dureri în partea inferioară a spatelui
– Iritaţii ale vezicii urinare şi nevoia de a urina frecvent

Dacă observaţi sânge în urină sau dacă urina dumneavoastră are o culoare închisă, mergeţi urgent la medicul de familie, pentru investigaţii suplimentare.

Cum putem preveni apariţia cancerului de vezică urinară?

Deşi nu există o modalitate general acceptată pentru a preveni această boală, puteţi să reduceţi riscul de apariţie a acesteia prin câteva măsuri simple:
– Renunţaţi la fumat! Astfel, chimicalele cu potenţial cancerigen nu mai pot fi colectate în vezica urinară. Dacă nu sunteţi fumător, nu începeţi să fumaţi!
– Atenţie la expunerea la substanţe chimice. Dacă lucraţi în mediu toxic, respectaţi toate normele de protecţie pentru a evita expunerea.
– Consumaţi fructe, legume şi încercaţi să aveţi o dietă cât mai variată. Antioxidanţii din fructe şi legume ajută la redurea riscului de cancer.

Începând cu luna mai a acestui an, Asociaţia Sănătate pentru Comunitate, împreună cu European Cancer Patient Coalition, derulează o campanie de informare centrată pe prevenţie, respectiv reducerea riscurilor şi evitarea factorilor care încurajează apariţia cancerului urotelial. Dacă sunteţi afectat de infecţii urinare frecvente, mai ales dacă sunteţi fumător, dacă urinaţi cu sînge, chiar în cantitate mică, mergeţi la medic. Nu abordaţi aceste aspecte superficial, nu vă autotrataţi. Faceţi anual o urocultură şi o ecografie de control, pentru a exclude prezenţa tumorilor. În plus, infecţiile urinare repetate şi netratate pot mări riscul de cancer urotelial. Riscul este cu atât mai mare cu cât numărul de ani în care aţi fumat creşte.

Luna mai este luna de Luptă Împotriva Cancerului de Vezică Urinară. Asociaţia Sănătate pentru Comunitate a derulat în ultimii cinci ani campanii de informare, prevenire şi navigare de pacienţi, intrând în parteneriate cu asociaţii umbrelă la nivel European, precum European Cancer Patient Coalition, EuropaColon, Lung Cancer Europe. Asociaţia Sănătate pentru Comunitate a stabilit astfel o reţea importantă de parteneri având acces la studii clinice, tratamente de unică generaţie, standarde de bune practici.

Programele sunt inspirate de “grass-root movements”, focusul activităţii pe parcursul ultimilor ani fiind promovarea şi susţinerea inovaţiei în domeniul cercetării, informării şi implementării de infrastructuri sustenabile în ceea ce priveşte diagnosticarea din timp şi tratarea diverselor tipuri de cancer, adresându-se cu prioritate persoanelor tinere, cu accent pe partea de informare/educare şi sisteme medicale informaţionale integrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here