Peste 3.800 de participanţi, la Simularea Examenului de Admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Ajunsă la a IX-a ediţie, Simularea Examenului de Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti va alinia la start peste 3.800 de concurenţi dintre care, aproximativ 2.700 vor intra în concurs sâmbătă, 19 Mai 2018, pentru ca , pe 26 Mai, alţi 1.100 de participanţi să susţină examenul de testare a cunoştinţelor în vederea admiterii în cea mai titrată Universitate de Medicină din România.

Evenimentul, organizat de către Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), cea mai mare şi veche asociaţie studenţească din România, în colaborare cu Liga Studenţilor în Medicină Dentară din Bucureşti şi Societatea Studenţilor în Farmacie din Bucureşti, va demara sâmbătă, ora 10:30, când vor fi deschise subiectele pentru cei 2.700 de concurenţi înscrişi la Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină.

Pentru a face faţă numărului record de concurenţi înscrişi anul acesta, cu 200 mai mulţi decât în 2017, organizatorii au pus la dispoziţie 40 de săli (25- Palatul Facultăţii de Medicină , 2- Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti , 1- Institutul Naţional de Sănătate Publică, 3- Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, 2- Facultatea de Drept , 7- Facultatea de Farmacie). Totodată, pentru evenimentul din 19 mai, celor 45 de organizatori li se vor adăuga: 45 de Secretari, 40 Şefi de Comisie şi peste 450 de Supraveghetori. Intrarea concurenţilor în sălile de concurs va fi permisă doar până la ora 10.

„Pentru elevi, Simularea reprezintă primul contact cu Universitatea şi viaţa de student, motiv pentru care ne propunem să nu fie doar un examen, ci o experienţă complexă. În urmă cu 4 ani intram pentru prima dată în Facultatea de Medicină, la simulare. Nu îmi dădeam seama în acel moment cât de importantă a fost participarea mea atunci, tot ce îmi amintesc este că înainte să înceapă examenul am analizat uimit Amfiteatrul G.E. Palade dintr-un capăt în altul, timp de jumătate de oră. Eram atât de încântat de facultate, de oameni, de perspectiva de a petrece următoarea etapă a vieţii mele în acel loc, încât am uitat de emoţii. Deşi atunci mă gândeam doar la un punctaj cât mai bun, cel mai mare câştig după simulare a fost faptul că am văzut ce înseamnă un examen important şi bine organizat. Am învăţat să îmi structurez timpul şi să fac faţă tensiunii care se acumulează înainte de un astfel de examen. De asemenea, atunci am intrat pentru prima dată în contact cu Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti şi cu o parte dintre oamenii minunaţi ce aveau să îmi devină colegi şi buni prieteni peste câteva luni. Dragi viitori colegi, vă aşteptăm cu braţele deschise pe 19 mai! Mult succes!” a declarat, preşedintele SSMB, Teodor Cristian Blidaru.

- Articolul continua mai jos-

Potrivit SSMB ” Simularea din acest an a înregistrat un record absolut, cu aproximativ 2700 de participanţi înscrişi. Acest număr impresionant reflectă profesionalismul şi seriozitatea de care membrii SSMB dau dovadă an după an, dar şi veridicitatea subiectelor şi validitatea rezultatelor. Experienţa Simulare 9 este cea mai autentică de până acum, desfăşurându-se în condiţii similare Examenului de Admitere, participanţii completând, încă de la înscriere, formularul de înregistrare de pe site-ul Universităţii”.

Înscrierea concurenţilor s-a făcut în perioada 26 februarie-13 aprilie 2018, iar taxa de participare a fost de 80 de lei. În data de 26 mai se va desfăşura Simularea Examenului de Admitere pentru Facultatea Dentară-750 de participanţi , în timp ce pentru Facultatea de Farmacie s-au înscris peste 350 de candidaţi.

În cadrul evenimentului, pe lângă latura academică a evenimentului, Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti le-a pregătit posibililor viitori boboci câteva surprize menite să le ofere acestora o imagine de ansamblu a ceea ce reprezintă activitatea unui student la medicină, printre ele numărându-se şi Târgul de Proiecte (candidaţii vor avea ocazia să ia contact cu studenţii şi să vadă ce presupune voluntariatul în medicină, să ia parte la turul facultăţii sau să vadă cum se desfăşoară o zi din viaţa unui student).

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari