Pentru asigurarea succesului relaționării dintre medic și pacient trebuie avut în vedere faptul că, atât succesul cât și eșecul trebuie gestionate și analizate minuțios. Aceasta este una dintre ideile subliniate de dr. Lucian Josan în cadrul conferinței „Comunicare în domeniul medical. Influența psihopatiilor asupra relației terapeutice”, în prezentarea cu o abordare metaforică a “Relationării medic-pacient. Modelul medicului formator”.
Evenimentul a avut loc în 5 mai la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, fiind organizat de Organizația Tinerilor Medici (OTM) și Oana Udrea Life Coach.
Pentru a defini ce este relaționarea, s-a stabilit ce este abordarea, metafora. Astfel, relaționarea prevede acțiunea de a relaționa, de a pune în relație două sau mai multe fenomene, evenimente, abordarea este acțiune de a aborda, a începe studierea unei probleme, a trata o problemă, a începe o discuție, iar metafora este o figură de stil care constă în a da unui cuvânt o semnificație nouă, printr-o semnificație nouă, printr-o comparație subînțeleasă.
Dr. Lucian Josan a prezentat câteva modele de relaționare, mai precis „cum ne modelăm pacienții din punct de vedere al conduitei”. Astfel, modelul parentalist sau parental prevede că bunăstarea pacientului este stabilită în mod obiectiv, medicul stabilind interesul pacientului, modelul consumist, consumerist sau al atonomiei pacientului este cel în care medicul are responsabilitatea în a furniza informații concrete cu privire la intervențiile medicale, iar pacientul este autorizat să aleagă intervenția pe care o consideră în concordanță cu interesul lui.
Apoi, modelul participativ este un intermediar între relația paternalistă și cea consumeristă, un model de parteneriat și negociere între medic și pacient. De asemenea, modelul medicului formator are caracteristici comune cu modelele deja cunoscute precum și caracteristicile proprii; este tot un model participativ care are ca și rezultat obținerea stării de bine a pacientului și ameliorarea sănătății.
În acest caz, cuvântul cheie este „respectare” – a simți și a manifesta respect față de cineva sau de ceva. Practic, este nevoie de respect în această relaționare. Medicul formator ameliorează, îmbunătățește starea de sănătate, ca și formator are capacitatea de a forma; și insufla o conduită adecvată, adică un fel de a se comporta, fiecărui pacient în parte. Practic, este vorba de remodelare – a modifica organizarea, structura unui lucru, pentru a-l adapta la cerințele actuale și reeducare – a îndrepta educația (greșită) a cuiva; a da cuiva o nouă educație, adică într-o zonă de interes a pacientului.
Medicul are de a face cu pacientul, cu boala – manifestarea eșecului de adaptare în lupta cu agresiunile biologice, fizice, chimice și psihosociale, cu bolnavul! Resemnarea apare atunci când acesta acceptă senin o anumită situație și renunțare, atunci când încetează să mai facă ceva.
Dr. Lucian Josan a amintit apoi metafora ușii și definirea persoanei în raport cu acest obiect.
„Ușa cabinetului este un „paravan” care desparte două lumi, cea de afară – cotidianul individului și cabinetul medical, o altă lume de factură specială care transformă individul în pacient după trecerea pragului acesteia. Putem conchide ca ușa separatoare exterior-interior acționează ca un trigger pentru declanșarea transformării statutului individului din persoană în pacient”, a explicat dr. Lucian Josan.
În ceea ce privește pacientul se poate vorbi de retratare – a trata din nou, respectiv reparare, a repune în stare de funcționare, a readuce în stare bună.
Ce am considerat că se potrivește bine legat de comunicare este să revitalizăm ceea ce avem deja, să pornim prin comunicare să dăm valențe noi.
Medicul formator relaționează cu pacientul, este educator, facilitator, catalizator, îi formează acestuia deprinderi folositoare print-un proces de instruire. Expertiza în domeniu îi atribuie următoarele avataruri: trainer, moderator, antrenor, mentor. Făcând aceste lucruri el poate să restructureze, să schimbe structura unui lucru organizat, să reorganizeze pe baze noi.
Când ajunge pacientul la medic, specialistul dorește să construiască o relație cu acel om, să îl cunoască mai bine, să poată să obțină un rezultat mai bun. Același lucru este valabil și din perspectiva pacientului. Relația se construiește încet, omul prietenos găsește și formează mai ușor conexiuni. Cum se poate construi o astfel de relație?
„Puneți întrebări și răspundeți la întrebări, povestiți despre voi, faceți lucruri pe care le fac și interlocutorii și acceptați pe fiecare așa cum este el. Presupuneți că și celălalt își dorește să clădească o relație, depășiți teama de respingere, fiți consecvent în dorința de a câștiga încredere și simpatizați oamenii, implicându-i. Cuvântul cel mai potrivit, în acest caz, este revendicare, încercăm să stabilim o relație, dar nu e sigur că și reușim. Dorința de a întemeia o relație nu este realizabilă întotdeauna”, a explicat medicul.
În interacțiune are loc și anamneza. Aceasta este orientată ca și un chestionar ghidat spre obținerea încrederii pacientului. În acest caz nu se vor neglija aspectele medicale, antecedentele, heredecolaterale.
Cât despre pacienți, aceștia pot fi încadrați diferit: cei care se autocompătimesc, pe care îl doare tot, pacientul tăcut, agitat, revendicativ, cel nestăpânit, anxios, emotiv, jovial, vanitos, iar pacientul ”ideal” nu există! Medicul preconizează ce tip de pacient tratează și după anamneză recomandă tratament.
În relaționarea dintre medic și pacient se poate vorbi de competență, simpatie, recompensare – pacientul poate recompensa sau nu cu simpatie expertiza medicului în domeniul său, de autoeficacitate – convingerea prin care un individ își folosește capacitatea și acționează în consecință pentru atingerea unui obiectiv precis, stima de sine, remunerare – a plăti (metaforic), care completează autoeficacitatea.
Specialistul se întreabă dacă prezența la medic este un stereotip în slujba sănătății și a subliniat aspectul dual al relației medic-pacient: medicul nu trebuie să se complacă într-o relație comodă, pacientul nu trebuie să își uite statutul și să nu desconsidere întâlnirea cu medicul. Relaționarea dintre cei doi poate fi „amenințată” de unele obstacole: frica, starea de neliniște, existând un pericol real, fobia, frică obsedantă, fără cauză precisă și anxietatea, așteptarea încordată, uneori însoțită de palpitații sau jenă în respirație.
Pentru asigurarea succesului relaționării trebuie avut în vedere faptul că, atât succesul cât și eșecul trebuie gestionate și analizate minuțios, fiind nevoie de o reiterare.
În concluzie, fenomenul relațional are o complexitate evidentă; abordarea adaptată a relaționării conjuncturale poate transforma ordinarul în extraordinar, cuvintele-cheie și sensul lor metaforic ajută la repunerea relaționării medic-pacient pe baze mai solide, adică la o reașezare.