fbpx
Acasă Ştiri Medicale 11 milioane de Euro pentru Spitalul Judeţean Sibiu

11 milioane de Euro pentru Spitalul Judeţean Sibiu

Consiliul Judeţean Sibiu a semnat azi cu ADR Centru contractul de finanţare pentru un proiect în valoare totală de peste 11 milioane de euro destinate reabilitării termice a trei dintre clădirile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

“Anul Centenarului ne poartă noroc şi Consiliul Judeţean Sibiu va reuşi să atingă cifra de 100 de milioane de euro contractate din fonduri europene – o realizare excepţională mai ales în condiţiile actualului buget vitregit. O dată cu semnarea acestui contract de finanţare, depăşim deja 93 de milioane de euro. Contractul pe care îl semnăm azi e dovada cea mai bună că – aşa cum am promis – investiţiile în actualul spital continuă şi nu blocăm totul până la construirea unui nou spital judeţean, întrucât şi pe termen scurt, asigurarea unor bune condiţii pentru desfăşurarea actului medical este o prioritate” a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, felicitând totodată echipa Direcţiei Strategii Proiecte din cadrul CJ pentru reuşită.

Prin acest proiect, spitalul judeţean va utiliza pentru prima oară energie regenerabilă, iar prin reabilitarea termică a clădirilor se va realiza o economie de energie şi o economie financiară de minim 45% şi maxim 76% faţă de situaţia din prezent. Gazele cu efect de seră vor fi de asemenea semnificativ reduse, fapt ce va contribui la o mai bună calitate a aerului în centrul oraşului. La o valoare totală a proiectului de 50.146.330,86 (peste 11 milioane Euro), sumele angajate din bugetul judeţului sunt de peste 1,4 milioane de euro. Ele acoperă contribuţia proprie aferentă cheltuielilor eligibile în valoare de 884.702,11 lei, şi cheltuielile neeligibile, în sumă de 5.911.225,37 lei, ultimele fiind destinate în special renovării şi îmbunătăţirii circuitelor din cadrul blocului operator.

Articolul continua mai jos

Oana Popa, directorul Direcţiei Strategii Proiecte, a prezentat proiectul şi clădirile care vor beneficia de reabilitare termică şi lucrări aferente de modernizare:

– Clădirea de pe Bd. Coposu, construită în anul 1984 unde funcţionează Secţiile Clinice Neonatalogie, Prematuri, Obstetrică-Ginecologie I şi II, Cardiologie I şi II, Laboratorul Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală, Laboratorul de Analize şi o farmacie.

– Blocul chirurgical construit în 1913 care adăposteşte Secţiile Clinice Chirurgie I şi II, Ortopedie, Urologie şi Neurochirurgie.

– Secţia Clinică Dermato-venerologie, construită în anul 1904 şi a beneficiat ultima data de reparaţii în urmă cu 13 ani.

Lucrările de reabilitare vor include refacerea integrală a instalaţiilor de apă-canal, termice, ventilaţie, electrice, cu realizarea de noi trasee acolo unde este cazul, reparaţii tencuieli, pardoseli interioare in zonele de intervenţie, recompartimentări interioare, înlocuirea tâmplăriei interioare şi a celei exterioare (uşi, ferestre), termoizolarea exterioara a pereţilor şi refacere faţadă, echipamente şi dotări specifice eficientizării energetice (ex. pompe de căldură cu sondare sol, centrală de ventilaţie cu recuperare de căldură) dar şi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe şi semnalizare adecvată).

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,919FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Boala Alzheimer – cauze, manifestări, factori de risc

Ce este Boala Alzheimer? Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă în cadrul căreia moartea...

Ce este Hemofilia și care este diferența între cea de tipul A și B?

Ce este Hemofilia și care este diferența între cea de tipul A și B? ...

Ce este trichineloza? Cauze, simptome, diagnostic, tratament

Ce este trichineloza? Trichineloza sau trichinoza este o boală parazitară, contractată de om prin...

AVC trebuie abordat complex, de la prevenţie până la neurorecuperare

Accidentul Vascular Cerebral ( AVC ) trebuie abordat într-o manieră complexă, încă de la...

Bolile autoimune – ce sunt și cum ne afectează acestea?

Bolile autoimune - ce sunt și cum ne afectează acestea? De-a lungul întregii sale...

Ce este hipertiroidismul. Cauze, simptome, tratament

Hipertiroidismul este o patologie a sistemului endocrin, care desemnează o producție excesivă de hormoni...