Vino și învață să salvezi vieți!”, la Road Safety Cluj-Napoca

Sâmbătă, 12 mai, părinții însoțiți de copiii lor și toți cei care vor să afle cum pot ajuta în caz de accident sunt așteptați în parcarea Vivo! Cluj-Napoca. Începând cu ora 12.00, aici va fi organizată o simulare de accident rutier și vor fi exemplificate tehnici de acordare a primului-ajutor pentru potențialele victime ale unui astfel de incident nedorit.

Cei prezenți, indiferent de vârstă, pot fi participanți la cursul specializat oferit de cadre medicale de la Ambulanță, SMURD și de studenți mediciniști.

Evenimentul este organizat la Cluj-Napoca în cadrul “Road-Safety” – o campanie națională de informare și prevenție asupra pericolelor din trafic, derulată de Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Medicină din România. Evenimentul se desfășoară pentru al doilea an consecutiv și are scopul de a le transmite participanților cunoștințele primare legate de acordarea primului ajutor în cazul producerii unui accident rutier.

Potrivit statisticii realizate de IPJ Cluj, anul trecut, pe raza judeţului Cluj s-au produs 422 accidente grave de circulaţie. Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară a pietonilor şi neacordarea de prioritate.

- Articolul continua mai jos-

Evenimentul din 12 mai este realizat de Organizația Studenților Mediciniști din Cluj, cu sprijinul: Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Vivo! Cluj-Napoca, Daisler Print House, Makeba, OmniPass, SYKES RomaniaCluj.com – Ghid LocalDezmembrari Opel Cluj.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari