Gala Elitelor Medicale Transilvane a adus la Cluj excelenţa în medicină. Unul dintre simpozioanele organizate în cadrul celei de-a treia ediţii a fost dedicat urologiei şi noilor tehnologii folosite de specialişti, iar pentru cancerul de vezică s-a prezentat un studiu pilot.
Informaţiile prezentate de dr. Cristina Ivan sunt şi pentru Statele Unite o noutate
În cadrul acestui simpozion, una dintre cele mai originale şi inovative prezentări a fost cea a dr. Cristina Ivan. După doi ani petrecuţi în Statele Unite ale Americii, ea s-a întors în România cu noi cunoştinţe şi exemple de tratamente aflate încă în stadiul de cercetare. După propriile afirmaţii, pentru medicii de peste ocean, folosirea organelor printate nu mai este o noutate, pentru că se face deja de 12 ani. În schimb, ceea ce a adus la Gala Elitelor Medicale Transilvane pentru prezentare este chiar şi acolo o noutate.
Cancerul de vezică şi urmărirea noilor metode de tratament
Prin experimentare cu ajutorul 3D bio-printing se urmăreşte reacţia pacienţilor la diferite tipuri de tratament. Tehnologia este nou nouţă, fiind prezentată în premieră mondială anul trecut. Dr. Cristina Ivan a prezentat modalitatea de realizare a experimentului : „Am printat un perete vezical şi în interiorul acestuia am printat o tumoră vezicală. Practic am luat un perete de grosimea unui timbru şi din acel perete am izolat separat celule uroteliale şi celule de muşchi neted. Şi aceste celule uroteliale de muşchi neted le-am crescut multă multă vreme, până au ajuns la cinci milioane şi am început să realizăm printarea.”
Am însămânţat acea tumoră pe peretele urotelial şi am început să ne jucăm cu medicamente
După ce peretele vezical a fost lăsat să se matureze, s-a trecut la printarea tumorilor, construite din celule tumorale ale pacienţilor. „Am început să printăm tumorile uroteliale. Aceste tumori le-am construit din celule tumorale ale pacienţilor. Porţiuni din acea tumoră noi le-am prelevat şi le-am însămânţat, după care aceste celule au fost crescute într-un sistem antigravitaţional, pentru că dacă nu facem acest lucru şi creştem celulele pe un plastic, cum se întâmpla până acum, celulele între ele comunică total diferit. Una este comunicarea celulă-celulă şi alta este comunicarea celulă-plastic-celulă. Şi am început să facem partea de mimică, în sensul că avem un pacient cu o tumoră . Am însămânţat acea tumoră pe peretele urotelial şi am început să ne jucăm cu medicamente.” a explicat dr. Cristina Ivan, specialist în cancerul de vezică.
Studiul pilot a vizat trei grupuri
În cadrul studiului au fost apoi făcute experimente pe trei grupuri. La primul nu s-a făcut nici un tratament, la al doilea grup s-a făcut excizie dar nu s-au dat medicamente, ceea ce de obicei se şi întâmplă iar în cele din urmă, la al treilea grup, s-a făcut excizia tumoarei plus medicamente. Ceea ce s-a constatat a fost că în urma folosirii unor medicamente, în dozele corecte, şansa de recurenţă şi recidivă este scăzută. De asemenea, un alt aspect observat, a fost faptul că doza maximă de la un anumit medicament, pentru anumiţi pacienţi, nu are efect la fel de puternic şi benefic ca o treime din respectiva doză. Acest demers ştiinţific a relevat importanţa medicinei personalizate, în funcţie de pacient.
Profesorul Univ. Dr. Ioan Coman care a organizat şi moderat conferinţa are în jurul domniei sale o echipă de invidiat, iar prezentările susţinute cu această ocazie fac cinste nu doar lumii medicale transilvane, ci chiar celei mondiale.