fbpx
Acasă Ştiri Medicale Prima ediție a conferinței „Zilele Pediatriei Clujene"

Prima ediție a conferinței „Zilele Pediatriei Clujene”

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 19 – 20 aprilie a.c., prima ediție a conferinței „Zilele Pediatriei Clujene”.

În cadrul manifestării științifice vor fi abordate aspecte teoretice și practice din diferite domenii ale pediatriei – pneumologie, genetică, oncohematologie, endocrinologie și diabetologie, nutriție, reumatologie, cardiologie, gastroenterologie și hepatologie, nefrologie, urgențe și ATI, chirurgie și ORL, neurologie și psihiatrie.

La evenimentul ce se va desfășura în incinta unui hotel de 4*, situat în cartierul clujean Grigorescu, în imediata vecinătate a Parcului Central, vor participa aproximativ 800 de persoane – medici, rezidenti, asistenți medicali, și nu numai, alți doritori având posibilitatea să se înscrie în ziua deschiderii manifestării.

Articolul continua mai jos

În cadrul sesiunilor organizate pe parcursul celor două zile, medici și asistenți medicali, gazde și invitați speciali din marile centre universitare vor discuta noutățile apărute în domeniul pediatriei și aplicabilitatea acestora în practica de zi cu zi. Profesorilor instituției medicale, fondatorii a ceea ce este acum Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, le este dedicată o sesiune specială de recunoaștere a muncii depuse timp de decenii.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,919FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Cauzele disfuncției erectile

Disfuncția erectilă constă în incapacitatea de a ajunge și de a menține o erecție...

Histerescopia – metodă minim invazivă de diagnostic și tratament pentru afecțiunile uterine

Histerescopia este o procedura minim-invazivă ce constă în vizualizarea cavitații uterine cu ajutorul unui...

Otita externă – Simptome, Complicații, Prevenție, Tratament

Otita externă - cunoscută și sub denumirea de “otita înotătorului”- este infecția localizată la...

Diabetul zaharat de tip 1 – Ce este, simptome, complicații, tratament

Ce este Diabetul zaharat de tip 1? Diabetul zahar de tip 1...

Colica biliară – ce o generează și cum o putem trata

Colica biliară - ce o generează și cum o putem trata - Un episod...