Ore de lectură, un dar pentru copiii internați în spitale din partea A.F.A. Cluj

Copiii internați în spitalele de Pediatrie 1, 2, 3 din Cluj-Napoca s-au bucurat să asculte povești citite de doamne din cadrul Asociației Femeilor de Afaceri Cluj (A.F.A. Cluj) în cadrul “Orei de lectură pentru copii”, organizate împreună cu Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj. A fost prima sesiune de lectură dintr-un proiect nou care se va derula lunar.

“Spărgătorul de nuci”, “Dragonul clarului de lună”, “Elefantul Elmer” și multe alte personaje de poveste au umplut saloanele din spitalele de pediatrie, din dorința de a-i bucura pe copiii cu probleme de sănătate și de a le lua gândul de la suferințele lor și de la dorul de casă.

Peste 20 de doamne din A.F.A. s-au înscris cu drag în acțiunea de voluntariat și și-au dedicat câte o oră pentru a le citi povești micuților internați în spital. În plus, i-au încurajat pe părinți să îi îndrume pe cei mici către biblioteca cea mai apropiată de casă sau de școală.

“Bibliotecari ṣi voluntari ai bibliotecii, alӑturi de voluntarele Asociaṭiei Femeilor de Afaceri Cluj, s-au bucurat alături de copii și au pătruns în lumea poveștilor în cadrul orei de lectură desfășurate la clinicile de pediatrie. Cu ajutorul cӑrṭilor, al ghicitorilor ṣi al entuziasmului, au reuṣit sӑ aducӑ un zâmbet pe feṭele micuṭilor internaṭi aici ṣi ale familiilor lor. Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj vine în întâmpinarea nevoilor comunității clujene, inițiind și implicându-se în activități desfășurate în cele mai diverse medii, alături de parteneri locali cu scopul de promovare a lecturii”, a declarat Floarea Elena Moșoiu, Director Adjunct, Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj

- Articolul continua mai jos-

Doina Olteanu, coordonatorul proiectului Mini-biblioteci pentru sănătate derulat de A.F.A., a declarat:

“Am fost impresionate de implicarea bibliotecarelor, autoare de cărți și voci de radio, care au făcut o selecție deosebită de cărți și au adus atmosfera de basm în spitale. Cea mai bună veste este că acest proiect se va derula lunar, de acum încolo. Cu ajutorul voluntarilor, poate vom avea parte de ore de lectură în fiecare săptămână!”

Asociația Femeilor de Afaceri Cluj și Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite în România și American Councils for International Education, au organizat sesiunea de lectură pentru copii în cadrul proiectului national “4/4 pentru prieteni”. Luna aprilie este luna prieteniei și a voluntariatului în SUA, iar în 2 aprilie s-a sărbătorit “Ziua Internațională a Cărții pentru copii și tineret”, fiind ziua în care s-a născut autorul Hans Christian Andersen.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari