Ministrul Sănătăţii va vizita în perioada următoare mai multe spitale din ţară pentru a analiza împreună cu autorităţile locale managementul unităţilor sanitare, indicatorii de performanţă şi modul în care pot fi îmbunătăţite serviciile medicale acordate pacienţilor.
„Este nevoie să oferim pacienţilor servicii medicale cât mai aproape de casă. Trebuie să sprijinim spitalele mici să facă acest lucru. Avem un program pentru dotarea acestor spitale cu aparatura necesară investigaţiilor de bază. De exemplu, la Urziceni vom acorda finanţare pentru achiziţionarea unui aparat de radiologie, de care spitalul de aici are nevoie. De asemenea, vom aplica o nouă politică de resurse umane, astfel încât medicii tineri să fie atraşi să lucreze în spitalele mici din ţară”, a declarat Sorina Pintea în cadrul unei vizite la Spitalul Municipal Urziceni.