Sub sloganul Sănătate pentru Toţi, Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an evidenţiază importanţa accesului tuturor la servicii esenţiale de sănătate. Indiferent de statutul economic sau social, de vârstă sau de rezidenţă, întreaga populaţie trebuie să aibă asigurat accesul la servicii medicale.
Cu această ocazie, Sorina PINTEA, ministrul Sănătăţii şi Mjliana GRBIC, şeful Biroului OMS în România au vizitat astăzi, 2 aprilie 2018, Centrul de Asistenţă Medicală Comunitară din comuna Gostinari, judeţul Giurgiu.
„Centrul medical comunitar pe care l-am văzut este o reţetă de succes pe care intenţionăm să o promovăm şi să o extindem. Modul în care funcţionează lucrurile aici ne demonstrează că se poate, dacă există o colaborare cu autorităţile locale. Trebuie să asigurăm servicii medicale pentru comunităţile izolate, cu populaţie săracă, în special în localităţile unde nu avem medici de familie.
Este în curs de realizare o catagrafiere pentru identificarea necesarului de servicii medicale comunitare la nivelul întregii ţări”, a declarat astăzi Sorina PINTEA, ministrul Sănătăţii.
„Acoperirea universală cu servicii de sănătate este o idee simplă: înseamnă că toţi oamenii să poată folosi servicii de sănătate de calitate, unde şi când au nevoie de ele, fără să sărăcească din cauză că au plătit pentru tratamentul de care au avut nevoie. Este unul din drepturile fundamentale ale omului”, a declarat Mjliana GRBIC, şeful Biroului OMS în România cu ocazia evenimentului.
Centrul medical comunitar din comuna Gostinari a fost înfiinţat în anul 2015 în cadrul proiectului RO 19 „Initiative în sănătatea publică” cu finanţare norvegiană. Centrul a fost înfiinţat în beneficiul populaţiei vulnerabile în cadrul primăriei care l-a şi reabilitat în anul 2017 din fonduri proprii. În cadrul acestui centru îşi desfăşoară activitatea un asistent medical comunitar şi un mediator sanitar care deservesc 2 600 de persoane, din care aproximativ 1000 de etnie rromă.
Echipa de asistenţă comunitară colaborează cu medicul de familie şi cu asistentul social din cadrul primăriei. Ca urmare a acestei colaborări de succes, toată populaţia comunei este în evidenţa medicului de familie (2000 de persoane în evidenţa cabinetului de medicină de familie din Gostinari, restul în evidenţa altor cabinete medicale de asistenţă primară).
În acest context, rata de vaccinare în comună este de 95%.
La nivel naţional, 45 centre de asistenţă medicală comunitară, înfiinţate prin mecanismul financiar norvegian în valoare de 1,6 miliarde de lei, acordă asistenţă medicală comunitară pentru categoriile de persoane defavorizate.