Primăria Capitalei va acorda un ajutor de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate, pentru decontarea analizelor şi a medicamentelor care nu sunt acoperite de asigurarea de sănătate şi 13.800 lei pentru cuplurile care au indicaţie medicală pentru fertilizare în vitro.
La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali, cu excepţia câtorva consilieri USR, au aprobat astăzi două proiecte de hotărâre prin care se acorda ajutoare financiare atât femeilor însărcinate cât şi cuplurilor care au indicaţie medicală de fertilizare în vitro.
Primarul general, Gabriela Firea: ” Proiectul Voucherul Maternă se referă la acordarea unui sprijin financiar în valoare de 2.000 de lei pentru toate femeile însărcinate care au domiciliul în Bucureşti, de cel puţin 6 luni. Plata se va face în 2 tranşe egale, prima în a zecea săptămână de sarcină, iar a doua după intrarea în a 6-a luna de sarcină. Sumele vor fi acordate sub forma unor bonuri valorice şi vor putea fi folosite doar pentru achiziţionarea de medicamente şi servicii medicale sau pentru plata unor analize sau proceduri medicale care nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (Ex: pachetul „Torch”, testul de toleranţă la glucoză, teste de trombofilie etc). Bugetul estimat al acestui program este de cca 8,5 milioane de euro anual şi poate varia în funcţie de numărul de femei gravide care se vor înscrie. Dincolo de componenta financiară, acest program va avea ca efect creşterea numărului de gravide care vor traversa perioada de sarcina sub supravegherea şi monitorizarea unui medic, pentru că sunt multe femei care nu merg la medic în timpul sarcinii, din lipsă de bani”.
Proiectul tratează o situaţie cunoscută şi anume aceea de îmbătrânire a populaţiei. Situaţia constituie o problemă pentru că, pe termen lung, această tendinţă are consecinţe majore asupra disponibilităţii resurselor umane şi, deci, a dezvoltării socio-economice. Reducerea continuă a natalităţii, în paralel cu o creştere constantă a numărului vârstnicilor va determina schimbarea echilibrului între generaţii.
Concret, reducerea natalităţii în ultimii ani în Bucureşti se traduce în cifre astfel:
– anual, în municipiul Bucureşti se nasc aproximativ 20.000 copii;
– datele INS arată o scădere cu 8,94% a naşterilor în anul 2015 faţă de anul 2010 (părinţi cu rezidenţa pe raza municipiului Bucureşti);
– în următorii ani ponderea populaţiei tinere şi adulte se va reduce, în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste va creşte exploziv.
Există voci care spun că declinul populaţiei nu mai poate fi stopat, ci doar redus ca intensitate. Chiar INS, sursa datelor noastre, consideră că măsurile strategice pentru stoparea derapajului demografic sunt o componentă majoră a strategiei de dezvoltare durabilă.
Municipalitatea va demara programul „Şansă pentru cuplurile infertile”
În ceea ce priveşte proiectul de hotărâre „privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti care au indicaţie medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro (FIV) – „Şansa pentru cuplurile infertile”, Municipalitatea va acorda un sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti care au indicaţie medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro. Ajutorul consta în acordarea de vouchere, fiecare în valoare de 13.800 lei.
Primarul general, Gabriela Firea, a explicat: „În România, la fel ca la nivel mondial, unul din 6 cupluri are probleme de infertilitate, aceasta fiind considerată ce-a de-a cincea într-un top al celor mai grave maladii.
În România se fac anual cca 5.000 de proceduri de fertilizare în vitro, cu mult sub media europeană. Spre exemplu, în Franţa se fac cca 40.000 de proceduri pe an, iar în Grecia, la o populaţie de doar 10 milioane de locuitori, un număr de 10.000 de proceduri, dublu faţă de la noi.
În acest context, demarăm programul „O şansă pentru cuplurile infertile”, în cadrul căruia vă fi oferit un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro (13.800 de lei), pentru cuplurile infertile care au indicaţia medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro (FIV) din partea unui medic specialist cu competenţă în reproducere umană asistata. Bugetul multianual al proiectului va fi de 13.800.000 lei, pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019, pentru un număr estimat de aproximativ 1.000 de beneficiare”.
Conform proiectului de hotărâre, condiţiile de acceptare în program, în afara recomandării din partea medicului, sunt:
– Ambii membri ai cuplului au calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate;
– Cuplu autolog şi/sau cupluri în care partenerul suferă de azoospermie;
– Vârsta femeii să fie cuprinsă între 24 şi 45 de ani;
– Domiciliu stabil sau reşedinţa în Bucureşti pentru partenera, obţinute cu cel puţin 6 luni înainte de începerea proiectului.