Caravana „Fii pregătit!” ajunge la Alba

Caravana „Fii pregătit!” va ajunge sâmbătă, 31 martie, în oraşul Alba Iulia şi va fi amplasată pe platoul din faţa Casei de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia iar duminică, 1 aprilie, în oraşul Blaj, fiind amplasată în parcarea Hotelului Târnavele.

Timp de două zile, în intervalul orar 10:00 – 18:00, personalul ISU Alba va organiza cursuri de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundaţii, incendii – şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă.

Centrul mobil are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.

Aceasta este al treilea an când Caravana „Fii pregătit!” porneşte la drum, pentru cursuri de instruire a populaţiei. În următoarea lună, Caravana va ajunge în 5 localităţi.

- Articolul continua mai jos-

După opririle din Alba Iulia şi din Blaj, Caravana „Fii pregătit!” va ajunge în luna aprilie la Timişoara (14 aprilie), Făget (15 aprilie), Botoşani (21, 22, 23 aprilie) Craiova (28 aprilie) şi la Segarcea (29 aprilie).

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana „Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundaţiei pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găseşte calendarul deplasărilor până în luna august.

În primii doi ani de la lansare, caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri şi a ajuns în 77 de localităţi. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici şi formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate şi ştiu să reacţioneze mai bine în faţa unei situaţii de urgenţă.

Caravana „Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari