Prima Conferință Internațională de Cercetare și Tratare a Autismului se va desfăşura în aceste zile la Cluj, în 24-25 martie, la West City Hotel. Organizatorii conferinţei sunt Acasă la Daniela şi Asociaţia Generaţia salvată.
Sunt invitaţi să împărtăşească din experianţa lor cei mai mari specialişti la nivel mondial în domeniu: Doctorul William Shaw , Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) și Laboratoarele Great Plains, S.U.A., Doctorul Heinz Reinwald, Nürnberg, Germania, Doctorul Marco Ruggiero, S.U.A., Dr. Nicola Antonucci, Italia, Doctorul Dario Siniscalco, Italia, Dr. Usman Singh, S.U.A.
Daca în 1979, autismul era un caz din 10.000, azi în România, unul din 51 de copii este diagnosticat cu autism. Statisticile ne arată ca până în 2030 unul din doi copii va suferi de autism.
„ De când am început să ajut persoanele care mi-au cerut sprijinul prin intermediul blogului meu şi după ce am scos cartea de reţete pe baza dietei carbohidraţilor specifici fără lactate, activitatea mea cu părinţi din întreaga lume a explodat pur şi simplu. În acest moment am peste 600 de familii pe care le consiliez voluntar în acest moment. Această primă conferinţă pe care o organizăm acum la Cluj-Napoca este prima sămânţă pe care o plantăm, în lupta eficientă de tratare a autismului în România”, a afirmat nutriţionistul Daniela Man, organizatorul acestui eveniment în cadrul unei conferinţe de presă.
„ Mi-am dat seama că sunt copleşită şi limitată în cunoştinţele mele şi atunci am dorit să pot invita o echipă întreagă care să ne ajute. Specialiştii ne vor sprijini pe mai departe, vor veni în România şi vor forma echipe de medici care să lucreze cu noi. E vorba de medici şi specialişti în biologie moleculară care au reuşit să trateze sute de copii care nu mai au Autism azi. Nu îţi vine să crezi că acei copii au fost nonverbali. Am avut ocazia să stau de vorbă cu părinţi şi copii care au trecut prin asta şi ştiu că se poate” a mai spus Daniela Man.
Teme de maxim interes la prima Conferință Internațională de Cercetare și Tratare a Autismului
Spicuim din programul acestei conferinţe câteva titluri incitante, subiecte esentiale nu doar pentru cei afectaţi de această conditie, ci şi pentru noi toţi, pentru că abordează probleme legate de sănătatea noastră, a tuturor.
- Modificări moleculare și celulare in autism: alterări ale circuitelor sistem imunitar-intestin-creier, cu Dr. Dario Siniscalco.
- Autismul ca inflamația creierului: ultimele noutăți in tratarea autismului şi Autismul ca inflamația creierului: ultimele noutăți in tratarea autismului cu Dr. Nicola Antonucci.
- Compuși chimici toxici nemetalici în autism, cu Dr. William Shaw
- Dilatarea Relativă a Timpului și Împletirea Quantică Biologică în relație cu Autismul, cu Dr. Marco Ruggiero-via internet
- Disbioza si mucegaiul, cauze ale autismului, cu Dr. William Shaw
- Soluții avansate în tratarea autismului: Protocolul Rerum®, cu Dr. Heinz Reinwald
- Infecții cronice: PANDAS/PANS și conexiunea creier intestine, cu Dr. Usman Singh-via internet
- Colesterolul și deficitul de litiu, cauze ale autismului, cu Dr. William Shaw
Prima zi a conferinţei se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, discuții particulare cu invitații conferinței şi cu testimoniale ale părinților care au recuperat copiii din autism cu pierderea definitivă a diagnosticului-via internet.
Cei interesaţi care încă nu şi-au anunţat participarea o pot face direct sâmbătă şi duminică la West City Hotel, Strada Avram Iancu 442, Cluj-Napoca, începând cu orele 9.30. Taxa de participare este de 240 lei.