România, hub-ul profesioniştilor internaţionali în transplant medular

Al doilea Congres Naţional al Societăţii Române de Transplant Medular reuneşte zilele acestea, la Bucureşti, unii dintre cei mai recunoscuţi specialişti la nivel international, dar şi peste 30 de specialişti români în transplantul medular.

Prima zi de lucrări ştiinţifice a congresului, 15 martie, a avut ca temă centrală ‘Actualizarea celor mai importante subiecte în transplantul de celule stem hematopoietice’, iar în cea de-a doua zi, discuţiile vor detalia ‘Perspectivele României în transplantul de celule stem hematopoietice’.

Dintre subiectele ştiinţifice din program, menţionăm:
Transplantul alogeneic în limfoamele non-Hodgkin

Ce este nou în boala Grefă contra Gazdă (reacţia care se dezvoltă după un transplant alogeneic de celule stem hematopoietice)?

- Articolul continua mai jos-masca medicala

Experienţa clinică în terapia cu limfocite T specifice dependente de antigen
Biologia şi rolul transplantului de celule stem periferice şi măduvă osoasă
Noutăţi în tratamentul proliferărilor mieloide
Leucemia acută – când este momentul pentru transplant?
Leucemia mielomonocitară cronică juvenilă – când este momentul pentru transplant?
Transplantul de celule stem hematopoietice la pacienţii tineri cu mielom multiplu
Cum se pot obţine grant-uri de cercetare în hematologie?

Conf. dr. Alina Daniela Tănase – Preşedintele Societăţii Române de Transplant Medular a precizat în cadrul manifestării:

‘Colaborarea internaţională şi schimbul de experienţă între profesioniştii români şi cei internaţionali reprezintă unul dintre principalele obiective ale acestui congres, bineînţeles împreună cu educaţia medicală continuă a medicilor implicaţi în transplantul medular. România face paşi în transplantul medular, dar trebuie să continuăm să muncim şi să dezvoltăm astfel încât şansele pacienţilor care au nevoie de transplant medular să crească. Este important ca toţi factorii implicati în transplantul medular să înţeleagă importanţa colaborării pentru reuşită, iar aici mă refer la reuşita medicală care trebuie să însemne salvarea de vieţi. Hematologii, oncologii, onco-pediatri împreună cu cei care fac transplant medular trebuie să continue eforturile pentru ca pacientul român să beneficieze de cea mai rapidă, standarizată şi profesionistă abordare şi îngrijire în transplantul medular’.

La congres s-au înscris peste 250 de specialişti din domeniile hematologie, oncologie medicală, oncologie pediatrică, anestezie şi terapie intensivă, genetică medicală, medicină de urgenţă, medicină de laborator, farmacologie clinică. Ca noutate, în această ediţie, pe lângă sesiunile dedicate medicilor, s-a organizat, în premieră, o sesiune destinată asistenţilor medicali având în vedere că aceştia întregesc echipa care se ocupă de transplantul medular.

Video recomandat

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă sau febra roșie? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în...

LIPSA DE FIER ÎN ORGANISM – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave cum ar fi anemia feripiva. Când nivelul fierului din organism scade...

Bronşita cronică tabagică – Cauze, simptome, tratament

Bronşita cronică tabagică este o boală destul de frecventă în rândul populației prin faptul ca tot mai mulți tineri fumează, aceasta manifestându-se nu imediat,...

Indicaţiile şi contraindicaţiile apelor termale în tratamentele balneare

Indicaţiile şi contraindicaţiile apelor termale în tratamentele balneare Pentru că beneficiile apelor termale sunt în mare cunoscute, am încercat cu ajutorul doamnei dr. Maria Nădejde,...