Pintea: Medicii de pe ATI de la Spitalul Universitar București refuză să intre în sala de operații

Ministerul Sănătății Sorina Pintea a declarat că me medicii de pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Muncipal Universitar București refuză să intre în sala de operații.

„Am primit nişte informaţii referitoare la medicii de pe secţia Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Universitar Bucureşti, care au declarat că nu vor mai intra în sălile de operaţii datorită regulamentului aplicării sporurilor. Mă voi duce mâine să am o discuţie cu dânşii. Eu cred că au fost greşit informaţi, nu au făcut nişte calcule corecte, exacte. Sunt convinsă că discutând cu dânşii vom reuşi să clarificăm problemele pentru că asta ştiu să fac, să le explic cum am făcut anexa 10 ( din regulamentul sporurilor – n.r.) pentru că este mărul discordiei”, a spus ministrul Pintea, la o emisune a B1 TV, potrivit Mediafax.

Anterior, Ministrul Sănătății declarase că statul român poate oferi un nivel de 30% al sporurilor.

”Ca ministru al Sănătăţii pot să vă asigur că sunt conştientă că avem nevoie de medici în ţară pentru a putea asigura un act medical de calitate. Ştiu că există discuţii şi nemulţumiri legate de modul de aplicare a sporurilor. Am avut discuţii cu ministrul Finanţelor pe acest subiect şi trebuie totuşi să înţelegem că statul român poate oferi astăzi un nivel de 30% al sporurilor în sănătate, la nivel de ordonatori principali de credite” a declarat Sorina PINTEA, ministrul Sănătăţii”, potrivit ministrului.

- Articolul continua mai jos-masca medicala
- Articolul continua mai jos-
- Articolul continua mai jos-
Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă sau febra roșie? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în...

LIPSA DE FIER ÎN ORGANISM – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave cum ar fi anemia feripiva. Când nivelul fierului din organism scade...

Părintele transplantului hepatic din România, prof. univ. dr. Irinel Popescu, Premiul pentru Excelență în Medicină, la Gala Elitelor Medicale

Marele Premiu al Galei Elitelor Medicale, ce s-a desfășurat anul acesta în Maramureș, a fost acordat academicianului prof. univ. dr. Irinel Popescu, Președintele Academiei...

Indicaţiile şi contraindicaţiile apelor termale în tratamentele balneare

Indicaţiile şi contraindicaţiile apelor termale în tratamentele balneare Pentru că beneficiile apelor termale sunt în mare cunoscute, am încercat cu ajutorul doamnei dr. Maria Nădejde,...